Votul prin corespondenţă a fost subiect de scandal, miercuri, în plenul Camerei Deputaţilor, după ce deputatul de diaspora Eugen Tomac i-a cerut preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, să introducă dezbaterea proiectului pe ordinea de zi a şedinţei în plen.
Liderii PNL au cerut ca proiectul de lege să fie introdus pe ordinea de zi a Camerei pentru a fi dezbătut și votat.
Solicitarea a fost, însă, respinsă de preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea.
„Ştiţi că proiectul nu are nicio legătură cu votul prin corespondenţă. Votul prin corespondenţă e diferit pentru alegerile parlamentare, prezidenţiale, sau locale. Asta e o iniţiativă legislativă care nu are nicio legătură cu vreo lege electorală sau cu vreun cod electoral. Eu cred că trebuie să fim serioşi”, a declarat, în plen, Valeriu Zgonea.
La rândul său, liderul de grup al PSD, Marian Neacşu, a declarat că este nevoie de un alt proiect de lege.
„Dacă am simţit că există un anumit curent de opinie şi acum încercăm să ne aşezăm în fruntea lui – este o chestiune care, în mod practic, în politică, este uzitată. Dar dacă vrem un proiect legislativ care să fie cu adevărat funcţional, care să dea posibilitatea cetăţenilor să se exprime la toate tipurile de alegeri socotesc că demersul corect este să facem întâi o documentare exactă”, a precizat Neacşu.
Liberalul Tinel Gheorghe i-a acuzat pe deputaţii PSD că vor să îngroape o intiativă legislativă.
„La alegerile prezidenţiale toată lumea a înţeles că acest proiect de lege trebuie să fie o prioritate a noastră. Aş fi propus ca proiectul să fie retrimis la comisie că ştiam că are raport de respingere şi într-o săptămână toate grupurile parlamentare ar fi avut un punct de vedere unitar. Încercaţi să îngropaţi o iniţiativă care are mare aşteptări în teritoriu şi în diaspora”, a acuzat liberalul.
Zgonea a menţionat miercuri, în plen, că o decizie urmează să fie luată săptămâna viitoare şi cel mai probabil proiectul de lege va fi trimis la comisii.
Lasă un comentariu