VREMEA rămâne INSTABILĂ: PLOI și FURTUNI în toată țara

VREMEA rămâne INSTABILĂ: PLOI și FURTUNI în toată țara

Vremea va fi în general instabilă şi se va răci astăzi, în vestul, centrul şi nordul ţării. Pe arii extinse în Maramureş, Transilvania şi la munte, local în Moldova, Crişana şi Banat vor fi înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Vor fi condiţii de grindină, iar izolat cantităţile de apă vor depăşi 20…25 l/mp. În restul teritoriului, în cursul zilei vremea va fi călduroasă, cu cerul variabil, iar spre seară şi noaptea vor fi unele înnorări şi pe arii restrânse îşi vor face apariţia fenomenele specifice instabilităţii atmosferice. Temperaturile maxime se vor încadra între 20 de grade în Maramureş şi 33 de grade în sudul Olteniei şi al Munteniei, iar cele minime, între 11 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 21 de grade pe litoral, informează Administraţia Naţională de Meteorologie.

Vremea se va menține, în general, instabilă și marți. Temporar cerul va avea înnorări ziua şi în prima parte a nopţii, când se vor semnala averse şi descărcări electrice în Maramureş, Transilvania, în zonele de deal şi de munte, local în Crişana, Moldova, Muntenia, Dobrogea şi doar izolat în restul teritoriului. Cantităţile de apă vor putea depăşi 15 l/mp şi vor fi condiţii de grindină. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în prima parte a intervalului la munte, în Oltenia şi pe arii restrânse în rest. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 22 şi 30 de grade, iar cele minime se vor situa între 10 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 20 de grade pe litoral.

Vremea va fi în general frumoasă şi se va încălzi uşor, miercuri, devenind, local, călduroasă în regiunile vestice şi sudice. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări, în nordul, centrul şi estul ţării unde doar pe arii restrânse vor fi averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în zonele înalte de relief şi izolat în restul teritoriului. Temperaturile maxime se vor încadra între 24 şi 34 de grade, iar cele minime între 9 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 21 de grade pe litoral. Şi în Banat vor fi înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Vor fi condiţii de grindină, iar izolat cantităţile de apă vor depăşi 20…25 l/mp. În restul teritoriului, în cursul zilei vremea va fi călduroasă, cu cerul variabil, iar spre seară şi noaptea vor fi unele înnorări şi pe arii restrânse îşi vor face apariţia fenomenele specifice instabilităţii atmosferice. Temperaturile maxime se vor încadra între 20 de grade în Maramureş şi 33 de grade în sudul Olteniei şi al Munteniei, iar cele minime, între 11 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 21 de grade pe litoral.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.