Wiener, șeful Comisiei pentru Egalitatea de Șanse din Senat. Vlad, la Comisia Economică. Lupta se dă cu „mamutul PSD – PNL”

Wiener, șeful Comisiei pentru Egalitatea de Șanse din Senat. Vlad, la Comisia Economică. Lupta se dă cu „mamutul PSD – PNL”

Senatorul arădean Adrian Wiener (USR) a fost ales preşedinte al Comisiei pentru Egalitatea de Şanse a Senatului. De asemenea, a fost desemnat membru al Comisiei de Sănătate Publică a aceluiași for legislativ. Celălalt reprezentant al USR Arad în Parlament, deputatul Sergiu Vlad, va face parte din Comisia economică, industrii și servicii a Camerei Deputaților.

„Am onoarea şi responsabilitatea de a fi preşedintele Comisiei Senatoriale pentru Egalitatea de Şanse şi membru în Comisia de Sănătate Publică a Senatului. Egalitatea de şanse trebuie să fie premiza legiferării care vizează învăţământul, sănătatea, serviciile publice în general. Pe lângă avize şi rapoarte pe diferite iniţiative legislative voi imprima acestei comisii o dinamică pe care nu a avut-o. Există în România, din păcate, nenumărate gradiente sociale, inechităţi şi polarizări care s-au naturalizat, dar asupra cărora trebuie să intervenim prin toate pârghiile pe care le am în calitate de preşedinte al acestei Comisii. De asemenea, mă voi asigura, în calitate de ordonator de credit al Consilului Naţional pentru Combaterea Discriminării, că această instituţie va funcţiona activ şi eficace în ceea ce priveşte amendarea publică şi sancţionarea oricărui derapaj în acest sens”, a declarat senatorul Adrian Wiener în ceea ce privește șefia Comisiei pentru Egalitatea de Şanse.

Senatorul arădean s-a referit și la calitatea de membru al Comisiei de Sănătate: „În Comisia de Sănătate voi contribui la regândirea finanţării, a priorităţilor, pentru dezvoltarea medicinei prespitalicesti şi asupra educației şi informării publice asupra prevenţiei şi vaccinării. De asemenea consider că generarea de politici publice trebuie să răspundă deficiențelor majore ale sistemului de sănătate şi nu să fie consecinţa unor conjucturi sau subsumată intereselor de a frauda banul public”.

Deputatul Sergiu Vlad a remarcat, cu această ocazie, că „practica PSD – PNL de a face înțelegeri ascunse pentru funcții continuă, din păcate, și după aceste alegeri”.

„Nu a existat propriu zis nici un fel de negociere, iar listele erau făcute deja dinaintea alegerilor, cu totală indiferență fața de calitățile care i-ar fi recomandat pe aleși pentru aceste posturi. Noi ne vom face treaba pentru care am fost trimiși în Parlament. Devine însă tot mai clar că vom lupta pentru Arad, împotriva a ceea ce pare a fi un mamut trans-partinic, PSD-PNL, plus sateliții acestora, după cum s-a dovedit și în cazul validării mandatului lui Dragnea. Subliniez că USR se pronunță ferm împotriva acestor practici, de a pune interesele personale și de partid înaintea intereselor cetățenilor”, a precizat deputatul arădean.

Loading...
  1. bvo baieti! ne punem sperantele in voi, nu in Nicusor Dan sau altii care fac deja politica damboviteana consacrata! desfaceti jocurile murdare!

    Raspunde
  2. Dati-le in capetele patrate ale lui Caprar si Fifor! Sa se intoarca cu coada intre picioare

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.