Zeci de MIGRANȚI, prinși în timp ce încercau să treacă ILEGAL frontiera (VIDEO)

Zeci de MIGRANȚI, prinși în timp ce încercau să treacă ILEGAL frontiera (VIDEO)

În cadrul unei acţiuni pentru combaterea migraţiei ilegale, poliţiştii de frontieră arădeni au depistat 21 cetăţeni din Irak, Iran, Siria şi Pakistan, solicitanţi de azil în România, care au încercat să iasă ilegal din ţară.

Poliţiştii de frontieră din carul S.T.P.F Arad, Sectorul Poiliției de Frontieră Nădlac şi Sectorul Poiliției de Frontieră Turnu, impreuna cu lucratori din cadrul IJJ Arad,  au declansat, azi noapte, o actiune specifica pentru combaterea migraţiei ilegale in zona de competenta.

Astfel, in jurul orei 24.00, au observat mai multe peroane care se deplasau pe jos, pe câmp, spre Ungaria. Persoanele în cauză au fost reţinute la aproximativ 100 de metri interior faţă de linia de frontieră şi au fost conduse la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac pentru cercetări.

S-a stabilit că grupul era format din opt bărbaţi, patru femei şi nouă copii, cu vârste cuprinse între 5 şi 45 de ani, originari din Irak, Iran, Siria şi Pakistan. In urma verificarilor s-a constatat ca cei in cauza sunt solicitanţi de azil în România si au declarat că au recurs la această metodă deoarece intenţionau să ajungă într-un stat din Spaţiul Schenghen.

Poliţiştii de frontieră au întrerupt călătoria persoanelor în cauză şi au întocmit acte de urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Loading...
  1. Nu trebuiau întorși din drum … ei cu treaba lor și noi cu treaba noastră …

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.