Zeci de MII de articole CONTRAFĂCUTE, de peste 185.000 EURO, depistate de polițiștii arădeni

Zeci de MII de articole CONTRAFĂCUTE, de peste 185.000 EURO, depistate de polițiștii arădeni

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II-Csanadpalota împreună cu lucrători vamali din cadrul Direcției Regionale Vamale Timișoara au descoperit, în interiorul unui automarfar, peste 33.500  articole de îmbrăcăminte, încălţăminte şi accesorii, care purtau însemnele unor mărci cunoscute, susceptibile de a fi contrafăcute.

În data de 03.03.2020, în jurul orei 15.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II-Csanadpalota, judeţul Arad, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, doi cetăţeni polonezi, în vârstă de 37, respectiv 40 de ani, cu un ansamblu rutier format din cap tractor marca Volvo și semiremorcă marca Wielton, ambele înmatriculate Polonia. Cei doi transportau, conform documentelor de însoţire, textile din Turcia, cu destinația Ungaria și Polonia.

Având suspiciuni cu privire la  bunurile transportate, polițiștii de frontieră au solicitat lucrătorilor vamali din cadrul Direcţiei Regionale Vamale Timișoara efectuarea unui control amănunțit asupra autocamionului.

Astfel, în compartimentul marfă au fost descoperite mai multe cutii care conțineau 33.578 obiecte de marochinărie (portofele, genţi, curele), articole textile și încălțăminte de diferite culori și mărimi, inscripționate cu numele unei mărci protejate în domeniu, susceptibile a fi contrafăcute.

Inventarierea s-a finalizat în data de 09.03.2020, când s-a stabilit că valoarea bunurilor, dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, se ridică la suma totală de peste 185.000 euro (aproximativ 900.000 lei). Marfa a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor și confiscată la Biroul Vamal de interior Arad.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată şi a infracţiunii de contrabandă, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale ce se impun.

Loading...

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.