Nu mai puţin de 70 de şoferi au fost amendaţi pentru că au depăşit limita de viteză.
În ultimele 24 de ore, poliţiştii rutieri au efectuat, atât în municipiu cât şi pe raza judeţului, mai multe acţiuni, având ca scop prevenirea şi combaterea accidentelor rutiere.
Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 264 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 130.000 de lei.
Dintre acestea, 70 au fost aplicate pentru depăşirea vitezei legale de deplasare, 194 pentru nefolosirea centurii de siguranţă, neacordare de prioritate, efectuarea de depăşiri neregulamentare şi alte abateri de la normele privind reglementarea circulaţiei pe drumurile publice.
De asemenea, au fost reţinute 14 permise de conducere și retrase 8 certificate de înmatriculare.
Lasă un comentariu