Dacă e să fie maraton teatral, păi maraton să fie. Iar ziua de luni nu se dezminte. Căci cinci sunt evenimentele la care vă invită organizatorii Festivalului Internațional de Teatru Nou de la Arad, în 11 mai.
Astfel, de la ora 18, la Boeme Teatru, in incinta Teatrului Clasic, are loc o dublă lansare de carte: „Lecția de Shakespeare”, de Cristiana Gavrilă, și „Globetrotter din fotoliu” de Claudiu Groza.
De ora 19, sala Studio e gazdă bună pentru spectacolul „În4D”, în regia lui Ovidiu Caița, producție semnată de „Reactor de creație și experiment Cluj”.
„Cât de mult din ce știm despre iubire e informație preluată din ficțiunile altora și cât e realitate personală? Există vreo diferență între cele două? În 4D urmărește modul în care patru personaje își creează și interpretează viața și relațiile prin prisma filmelor preferate. Realizând mai mult sau mai puțin ce li se întâmplă, ele se îndrăgostesc, se despart și se urăsc, adoptând roluri care sunt imitații ale altor roluri, produse străine ale unor autori necunoscuți, care devin însă formatoare de percepții, concepții și prejudecăți. Poveștile lor de dragoste ne lasă cu o bizară senzație de deja vu. Emoția care le unește ne face să vrem să credem că fiecare e adevarată și unică. În realitate, nu știm unde începe realitatea și unde se oprește arta”, – spun creatorii spectacolului.
De la ora 20,30, în sala mare, Teatrul Național din București prezintă spectacolul „DISTOPIE.shakespeare.REMIX”, de Catinca Drăgănescu. Vreme de o oră și jumătate, privitorii vor asista la un spectacol construit după principiul jocurilor video, care descompune şi remixează textele lui Shakespeare într-un scenariu original despre putere şi formele sale pervertite de manifestare. Un spectacol care aduce sub lupă, printr-o analiză simplă, construită modern, 100% Shakespeare, demascarea unor reţete de manipulare.
Doar o oră și jumătate mai târziu, în Club Flex, deci de la ora 22, e vremea pentru un one-man-show care îl are ca protagonist pe actorul Richard Bovnoczki: „Moscova-Petușki”, producție a Teatrului de Sufragerie București. Regizoarea acestui spectacol este Theodora Herghelegiu.
„Kostea (Venea, Venicika în textul original), este un rus care se porneşte din Moscova spre Petuski, un orăşel de lângă Moscova, unde locuieşte iubita sa şi fiul lor. Aventurile acestei călătorii fac subiectul cărţii şi a one man show-ului conceput de Richard Bovnoczki împreună cu regizoarea Theodora Herghelegiu. În lungul drum spre locul speranţei, Kostea bea şi filosofează cu umor despre viaţă, despre Rusia, despre America, despre slujba lui de brigadier, despre deşertăciunea existenţei. I se întâmplă multe lucruri interesante, călătoria lui fiind o aventură iniţiatică, un drum spre autocunoaştere” – aceasta este, pe scurt, povestea celui de-al treilea spectacol al zilei de luni, în cadrul FITN 2015.
Pentru spectactorii de cursă lungă se… petrece și un al patrulea spectacol. De la ora 23, în sala Marionete. Este vorba despre „Sex, drugs, gods & rock ‘n’ roll”, după textele lui Eric Bogosian şi José Saramago. Spectacolul, producție Compania Aradi Kamaraszínház, Asociaţia MASZK, Szeged și Bakelit Multi Art Center, Budapesta îl are ca protagonist pe Harsányi Attila. Regizor este Tapasztó Ernő.
„Harsányi Attila trece de la un personaj la altul, se schimbă în faţa noastră, cât de mult ne place să vedem pe scenă asemenea uşurinţă, mai ales într-o piesă ca acesta, care te face să râzi cu hohote dar în acelaşi timp să te gândeşti profund asupra ei. O regie superbă, un text superb. Harsányi Attila reuşeşte să atingă adâncimi cu adevărat monstruoase pe ritm de rap – pur şi simplu de nepreţuit”.
Lasă un comentariu