Ziua Justiției, marcată și la Tribunalul Arad

Ziua Justiției, marcată și la Tribunalul Arad

Instanţele din toată ţara sărbătoresc, în fiecare an, în prima duminică a lunii iulie, Ziua Justiţiei, aniversare ce a fost înscrisă în calendarul sărbătorilor oficiale prin Hotărârea Guvernului României nr. 364 din 27 iunie 1994, transmite Biroul de informare şi relaţii publice al Tribunalului Arad.

„Ziua Justiţiei constituie un prilej de a aduce profesiilor juridice o îndreptăţită recunoaştere a rolului lor esenţial în orice stat de drept şi, în acelaşi timp, un moment prielnic pentru a sublinia, atât importanţa puterii judecătoreşti, cât şi a partenerilor instanţelor de judecată, care împreună concură şi îşi converg acţiunile pentru recunoaşterea şi satisfacerea drepturilor subiective precum şi pentru realizarea şi menţinerea păcii sociale şi a ordinii de drept”, a declarat judecătorul Virgiliu Flavius Bradin, vicepreşedintele Tribunalului Arad şi purtător de cuvânt al instituţiei.

Cu acest prilej, conducerea Tribunalului Arad a adresat un mesaj de mulţumire atât magistraţilor arădeni şi personalului auxiliar implicat în realizarea actului de justiţie, cât şi tuturor instituţiilor publice, profesiilor liberale şi celorlalţi participanţi care, prin activitatea lor, sprijină în mod direct sau indirect realizarea actului de justiţie.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.