Mai multe articole din rubrica "" ↑

AR-MEDICA și-a deschis porțile la Expo Arad! Vezi programul complet al evenimentelor

AR-MEDICA și-a deschis porțile la Expo Arad! Vezi programul complet al evenimentelor

Târgul internațional de medicină AR-MEDICA 2017 și-a deschis porțile astăzi, la Expo Arad. Peste 100 de expozanți din industria medicală, din România și din străinătate, își așteaptă vizitatorii pe parcursul a trei zile la complexul expozițional. Târgul Ar-Medica este organizat  în perioada  2-4 noiembrie 2017, de către Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură a judeţului Arad.

AR-MEDICA, ajunsă la  cea de-a XXIV-a ediție , este una dintre expozițiile cu tradiție ale CCIA Arad. A devenit una dintre cele mai de succes expoziții ale noastre. Doresc să felicit echipa CCIA pentru dezvoltarea conceptului expoziției an de an ”, declară președintele CCIA Arad, arh. Gheorghe Seculici.

Conferințe și cursuri

În prima zi a expoziției au loc o serie de conferințe și cursuri adresate diferitelor specializări medicale. Astfel, Colegiul Medicilor Veterinari a avut două cursuri referitoare la factorii anti-nutritivi și poluanții naturali și antropici din hrana animalelor și la bunăstarea animalelor de interes economic.

Colegiul Medicilor Dentiști a deschis lucrările Congresului „CONCEPTUL PROFILACTIC ÎN STOMATOLOGIE – 2017”, lucrări care se vor desfășura pe durata a trei zile.

Vineri și sâmbătă vor avea loc cursuri ale Colegiului Farmaciștilor Arad, Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali – filiala Arad și ale Ordinului Tehnicienilor Dentari din România.

Tombola AR-MEDICA

În ultima zi a expoziției va avea loc o tombolă prin care se vor oferi premii vizitatorilor de către 12 dintre expozanții târgului. Premiile vor consta în aparatură, consumabile și uniforme medicale și se vor oferi vizitatorilor care vor pune biletele de intrare completate în urna amplasată la intrarea în Pavilionul A.

Programul expoziției

Joi-Vineri: 10:00-18:00

Sâmbătă: 10:00-16:00

Programul complet al evenimentelor din cadrul expoziției se găsește aici: Program conferinte AR-Medica(1)

Loading...

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.