Gheorghe Falcă, primarul Aradului, a primit, în calitate de membru al Comitetului European al Regiunilor (CoR), un mesaj de condoleanţe şi solidaritat...
ULAL Arad, în sprijinul celor care doresc să devină administratori de bloc
Uniunea Locală a Asociaţiilor Locative (ULAL) Arad vine în sprijinul celor care doresc să devină administratori de bloc. „În perioada 10 noiembrie – 1...
VOCEA STRĂZII: FALCĂ / eşti KAPUT / ca orice alt CORUPT
Deşi reprezentanţii PNL au încercat să deturneze, la Arad, sensul protestului tinerilor care cer schimbarea clasei politice în ansamblul ei, nu au reu...
AR-MEDICA, cel mai mare târg medical din partea de vest a României
La Arad se găseşte în plină desfăşurare cea de a XXII-a ediție a celui mai mare târg medical din partea de vest a României, AR-MEDICA. Acesta reunește...
Festivalul vinului – locul potrivit și anotimpul potrivit!
Mult-așteptatul Festival al vinului va avea loc în perioada 13-15 noiembrie. Festivalul nu se va desfășura însă pe platoul din fața Primăriei Municipi...
Studenţi în vizită la Staţia de Epurare Arad
Studenţi ai Facultăţii de Industrie Alimentară, Turism şi Protecţia Mediului din cadrul Universităţii Aurel Vlaicu au facut o vizită la Staţia de Epur...
Mircea Purcaru îi transmite lui Falcă: „Toţi arădenii ştiu că dacă nu-l aveai naş pe Traian Băsescu erai astăzi în puşcărie”
Pe fondul ultimelor evenimente care au avut loc atât în domeniul politic şi social cât şi a tragediei din clubul Colectiv, Mircea Purcaru, consilier j...
Conferinţă şi proiecţie de film la „Zilele Culturii Austriece”
Deschiderea oficială a Zilelor Culturii Austriece la Arad 2015 va avea loc luni, 9 noiembrie, începând cu orele 16, în Sala de conferinţe „Vasile Gold...
Florin Tripa, desemnat preşedinte interimar al organizaţiei municipale PSD Arad
Florin Tripa, secretarul executiv al PSD Arad a fost desemnat de Biroul Permanent Judeţean PSD să ocupe interimar funcţia de preşedinte al organizaţie...
ATENŢIE la persoanele care se dau drept reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad
Datorită faptului că s-au înregistrat cazuri în care anumite persoane s-au dat drept angajaţi ai I.S.U.J. Arad pentru a cere donaţii, Pleşca George, p...
A fost lansată licitaţia publică pentru proiectul de reabilitare a Unităţii Militare din Gai
Primăria Municipiului Arad a lansat licitația publică pentru proiectul de reabilitare a Unității Militare din Gai, investiție care va fi realizată din...
Quartetul Elevation aduce jazzul newyorkez la Arad
Sub egida îndemnului „Arad can Jazz”, Centrul Municipal de Cultură alături de Primăria Municipiului Arad se pregătesc să aducă atmosfera autentică a j...
AMENZI de până la 5000 de lei pentru folosirea „la negru” a zilierilor
Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad informează că începând de astăzi au intrat în vigoare noile modificări privind zilierii. „Noutăţile sunt prevăz...
INTERVIU/ Mihai Precup: „Fundaţia CAESAR a strâns peste 12 000 de semnături pentru a penaliza clasa politică actuală”
Ieşirile în stradă din aceste zile a câtorva zeci de mii de români din principalele oraşe ale ţării (Bucureşti, Cluj, Timișoara, Iaşi, Arad, Alba Iuli...
Scrisoare din partea ELEVILOR: „E nevoie grabnică de lideri în fruntea mișcării revoluționare din țară”
Un grup de elevi de la Liceul Pedagogic „Dimtrie Ţichindeal” din Arad a dat publicităţii o scrisoare deschisă în care vorbesc despre necesitatea grabn...
Cipri Burcă a fost ARESTAT pe o perioadă de 30 de zile. Ce infracţiuni a COMIS!
Judecătoria Arad a dispus arestarea pe 30 de zile a lui Ciprian Burcă, pentru comiterea a două infracţiuni. „Judecătorul de drepturi şi libertăţi din ...
FOTO/ Lucrări de modernizare în Vlaicu, pe Aleea Amara şi strada Poetului
Primăria Municipiului Arad informează că au demarat lucrările de modernizare pe Aleea Amara şi strada Poetului, din cartierul Aurel Vlaicu. „În aceast...
Iustin Cionca: „Scurt bilanț negativ al celor patru ani cu Ponta premier”
Prim-vicepreședintele PNL Arad, Iustin Cionca, a prezentat joi, în cadrul unei conferințe de presă, un scurt bilanț negativ al celor aproape patru ani...
Iustin Cionca: „Mesajul străzii este unul foarte clar. Oamenii s-au săturat de corupție, de minciună și de hoție!”
Prim-vicepreședintele PNL Arad, Iustin Cionca, a declarat joi, în cadrul unei conferințe de presă, că cine nu a înțeles mesajul oamenilor ieșiți în st...
Vernisaj al artistului plastic Veszely Ferenc din Budapesta, la sala Clio din Arad
Municipiul Arad și Sectorul XII Budapesta– Hegyvidék, organizează joi, 5 noiembrie 2015 la ora 18.00 la Sala Clio a Complexului Muzeal Arad vernisajul...
Flavius Măduța: „Mă retrag din toate funcțiile de conducere din PSD”
Flavius Măduța a luat decizia de a se retrage din funcția de președinte al organizației municipale PSD și din funcția de președinte executiv al PSD Ar...
Mircea Purcaru: „Falcă se teme de ALDE Arad”
Copreşedintele ALDE Arad, Mircea Purcaru, îi acuză pe PNL-işti că folosesc demisia Guvernului Ponta pentru manipularea electoratului şi crearea de ins...
Dorel Căprar: „Victor Ponta majorează salariile profesorilor în ultima ședință de Guvern”
Potrivit PSD, premierul încă în funcție, Victor Ponta a decis în ultima ședință de Guvern, înaintea dizolvării cabinetului, să emită o ordonanță de ur...
Un NOU CAZ de trafic de DROGURI depistat de poliţişti
Un bărbat din Timişoara a fost surprins în flagrant delict de poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate şi procurorii D.I.I.C.O.T din Arad, ...
Ioan Gligor, cu privire la delegaţia CJA în Italia: „Au fost depăşite cheltuielile alocate pentru deplasare cu 50%”
Consilierii judeţeni PSD Arad au observat o serie de inadvertenţe în raportul cu privire la deplasarea unei delegaţii CJA în Italia, din care au făcut...















