Clienţii Kaufland vor fi surprinşi în mod cât se poate de plăcut începând de astăzi, în cadrul unei campanii pe care magazinul a demarat-o cu trei săp...
Concert de Advent, sub bagheta maestrului Cristian Neagu
Capodopere preclasice sau Cântece de Crăciun, bijuterii universale a căror splendoare şi putere de seducţie reprezintă o incontestabilă biruinţă asu...
Peste 2000 de femei din Arad, consiliate în vederea prevenirii sarcinilor nedorite
Peste 2000 de femei din județul Arad provenind din comunități marginalizate au fost consiliate ca urmare a implementării proiectului „Prevenirea sarci...
URBY: Arad, unul din cele mai interesante locuri pentru petrecerea vacanței de iarnă
Aplicația URBY centralizează și recomandă evenimentele și ofertele de Sărbători din Arad. Urby a devenit, în doar câteva săptămâni, asistentul persona...
Verificări ale ITM soldate cu AMENZI în valoare de peste 32.000 de lei
Inspectoratul Teritorial de Muncă a dat publicității rezultatele celei de a doua etape a acţiunii intitulată generic „Verificarea respectării preveder...
Toate cluburile de fotbal din judeţ au primit echipamente şi mingi noi
Toate cluburile angrenate în competiţiile organizate de Asociaţia Judeţeană de Fotbal: Liga a 4-a, Liga a 5-a, Liga a 6-a şi Juniori, în total 67 de c...
Veste IMPORTANTĂ pentru FUMĂTORI: De mâine va fi INTERZIS
Firmelor producătoare de tutun nu vor mai avea voie să producă anumite tipuri de țigări, iar pachetele vor conține imagini noi și avertismente. Astfel...
POȚI verifica stocurile de VACCINURI existente. Află CUM
A fost lansat un nou proiect informatic cu impact național, ai căror beneficiari direcți sunt cetățenii. Noul proiect, lansat de GovTHub, este Program...
NOU! Agenția Națională de Integritate a înființat PRIMA PLATFORMĂ internațională care vizează exclusiv DOMENIUL INTEGRITĂȚII
Agenția Națională de Integritate, împreună cu alte 13 instituții publice cu rol în prevenirea corupției, au înființat astăzi, 9 decembrie, la Paris, ...
Moda „Lacătelor iubirii” DISTRUGE pasarela care leagă CENTRUL ARADULUI de ȘTRANDUL NEPTUN (GALERIE FOTO)
Tradiția lacătelor iubirii a generat o adevărată „nebunie” la nivel mondial, odată cu publicarea a două romane de succes ale scriitorului Italian, Fe...
Prins de polițiștii locali arădeni în timp ce VANDALIZA un panou ELECTORAL
Polițiștii locali arădeni au depistat doi arădeni puși pe vandalizarea panourilor electorale în Piața Catedralei. Pentru că avea asupra sa un instrume...
Atentatele TERORISTE continuă: Cel puțin șase morți în urma unei EXPLOZII
Șase persoane au fost ucise, iar alte trei au fost rănite, vineri, de explozia unei bombe puse într-un coș de gunoi, lângă un punct de control al poli...
Trebuie să ai NERVI DE OȚEL pentru a ridica de la POȘTĂ pachetele sosite din China – Non UE. CE SE ÎNTÂMPLĂ
Atunci când plasezi o comandă online pe site-urile din China sau țări NON EU și îți sosește coletul la Oficiul Poştal Arad 1 – GH2, strada Piaţa Gări...
Țările europene în care se FUMEAZĂ cel mai MULT. Pe ce LOC se află România
Un site de sondaje a emis o hară a zonelor europene în care se fumeză cel mai mult. Conform sondajului analizat de Statista, țările cu cei mai mulți f...
ISU Arad a SALVAT peste 460 de persoane în luna noiembrie
Subunităţile Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Vasile Goldiş” Arad au executat, în luna noiembrie, 510 misiuni de intervenţie. Serviciile vo...
UTIL: La Compania de Apă se va putea plăti și prin scanarea codurilor de bare de pe facturi
Compania de Apă Arad anunță simplificarea procedurilor de plată a facturilor de apă şi canalizare. În acest sens, compania va tipări facturi cu cod de...
Sunați la 112 dacă o VEDEȚI: A plecat de la domiciliu, din Șiria, și nu s-a mai întors
În dimineața zilei de 7 decembrie, a plecat de la domiciliul părinților din Șiria, județul Arad, și nu s-a mai întors, COVACI CRISTINA LIVIA, în vârst...
USR Arad: Ieșiți la vot şi împreună să salvăm România!
USR Arad își încheie astăzi prima campanie electorală. A fost o lună de foc, pentru o echipă de oameni nu foarte numeroasă, dar energică şi mobilizată...
Accident în lanț pe AUTOSTRADĂ: 40 de mașini implicate în CARAMBOL. Sunt ZECI de RĂNIȚI (GALERIE FOTO)
În urma unui carambol pe autostradă în care au fost implicate 40 de mașini, cel puțin trei persoane au murit, iar alte zeci au fost rănite. Conform po...
Polițiștii arădeni ASIGURĂ siguranța publică pe întreaga durată a desfăşurării ALEGERILOR PARLAMENTARE
Inspectoratul de Poliție Județean Arad a luat toate măsurile pentru asigurarea unui climat de linişte şi siguranţă publică, pe întreaga durată a desfă...
Cu ALDE alegi inspirat! Numărul 1 pe buletinul de vot
Optează pentru o politică transpusă în rezultate! Echipa noastră îți va reda importanța cuvenită. Ne găsești în deschiderea listei, pe poziția 1 a bul...
APEL PUBLIC pentru IDENTIFICAREA unui bărbat DECEDAT. ANUNȚĂ URGENT POLIȚIA dacă îl recunoști (GALERIE FOTO)
Poliția Română, prin intermediul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională, cooperează cu birourile Interpol din ţările vecine și Interpol W...
Acești NATIVI reușesc să iasă din TIPARE! Cele trei ZODII care se vor ÎMBOGĂȚI în 2017
Anul 2017 va fi un an bun din punct de vedere financiar pentru trei zodii care au șansa să se îmbogățească instant. Iată care sunt cele 3 zodii: Leu. ...
ADEVĂRUL iese la suprafață! Directorul medical al Institutului Ana Aslan, REVOCAT DIN FUNCȚIE. AFLĂ care au fost NEREGULILE constatate
Directorul medical al Institutului Ana Aslan a fost revocat din funcție. Consiliul de Administrație al Institutul Național de Gerontologie și Geriatri...
Fost candidat la Primăria Arad, IMPLICAT în campania electorală din SUA
Unul dintre candidații la funcția de primar al municipiului Arad a fost implicat în campania electorală din Statele Unite ale Americii, soldată cu ale...
















