20 de agenți de poliție din noua generație, repartizați la Inspectoratul de Poliție Județean Arad

20 de agenți de poliție din noua generație, repartizați la Inspectoratul de Poliție Județean Arad

Peste 1.200 de tineri absolvenți ai școlilor de poliție „Septimiu Mureșan” din Cluj-Napoca și „Vasile Lascăr” din Câmpina au intrat în rândurile Poliției Române. Dintre aceștia, 20 de agenți de poliție au fost repartizați la Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Arad.

Începând cu data de 1 noiembrie, cei 20 de tineri și-au început cariera în Poliția Română, urmând a deprinde tainele meseriei de polițist în cadrul Poliției Municipiului Arad, polițiile orășenești, precum și la posturile de poliție.

„Noii colegi își vor desfășura activitatea în structurile de ordine publică și rutieră, după cum urmează : 8 la Poliția Municipiului Arad (și cele 2 secții), 3 la polițiile orașelor Curtici, Lipova și Pecica, și 9 la posturile de poliție Macea, Tauț, Cărand, Șiștarovăț, Moneasa, Brazii, Pleșcuța, Secusigiu și Poliția Comunală Vinga. Comanda Inspectoratului de Poliție Județean Arad, precum și întreg colectivul urează «Bun venit în rândurile noastre!» și mult succes în cariera aleasă de cei mai tineri colegi polițiști”, declară purtătorul de cuvânt al IPJ Arad, agent șef adjunct de poliție Claudia Iuga.

  1. Felicitari tinerilor absolventi! Mare noroc au cei repartizati in comune. Foarte lejera activitate vor avea….bravo copii!!!

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.