Start în lupta pentru promovare în liga secundă! Sebişul şi UTA BD cu „săbiile” pe masă

Start în lupta pentru promovare în liga secundă! Sebişul şi UTA BD cu „săbiile” pe masă

Mâine se reia partea a doua a sezonului din liga a treia. Seria a patra, cea în care sunt prezente trei echipe din judeţul Arad, anunţă o luptă la baionetă pentru promovarea pe al doilea eşalon fotbalistic al României. Naţional Sebiş se află pe primul loc, având două puncte în faţa celor de la Becicherecul Mic şi trei faţă de UTA BD (titulatura oficială a clubului prezidat de Alexandru Meszar). Newsar.ro face o scurtă analiză a celor întâmplate în această pauză competiţională la cele trei grupări arădene şi care sunt şansele pentru îndeplinirea obiectivului.
Naţional Sebiş – Transferuri importante, lipseşte omogenitatea
Gruparea antrenată de Adrian Abrudean a făcut o primă parte a sezonului aproape perfectă, în 12 partide acumulând nouă victorii, trei remize şi nicio înfrângere. Ba mai mult, sebişenii au cea mai bună apărare, încasând doar patru goluri. Sebişenii s-au despărţit de şapte jucători, dintre care majoritatea erau rezerve. Au venit opt fotbalişti în schimb, cu pretenţii de a juca titular fiecare dintre el. Însă o problemă a liderului ar putea să fie lipsa de omogenitate, care a fost sesizată în disputele de verificare.
Postul de portar este unul bine acoperit la Naţional Sebiş, Merşca şi Şoltez dovedind că pot fii oameni de bază. Apărarea a primit un plus în această iarnă, odată cu venirile lui Miheţ (fundaş dreapta) şi Dicu (fundaş central), ambii cu prezenţe la nivelul ligii secunde. Dar, pentru postul de fundaş dreapta Adrian Abrudean ar putea miza pe Lazea, care îndeplineşte şi rolul de junior U 21, obligatoriu la nivelul ligii secunde. În rest, Mardare, Dicu şi Bier se vor lupta pentru cele două posturi de fundaş central, în timp ce Neacşu va ocupa partea stângă a defensivei. Cuplul de mijlocaşi defensivi va fi format din Străuţ (venit de la FC Bihor) şi, cel mai probabil, Corcoveanu. De asemenea, aici mai pot evolua atât Lazea cât puştiul Poiană. Pentru tridentul ofensiv din spatele vârfului, Adrian Abrudean va miza pe Ologu, care a venit cu o mare poftă de joc, căpitanul Bozian şi Marius Roman. Soluţiile de pe banca de rezerve sunt şi ele importante, jucători ca Digbeu, Călin sau Huiban putând în orice moment să apară în garnitura de start. Un alt punct nevralgic al sebişenilor îş reprezintă postul de atacant. Ionuţ Radu a evoluat foarte bine în tur, dar în amicalele de până acum nu a arătat o formă extraordinară. Singura soluţie pentru înlocuire este Şulea, chiar Adrian Abrudean recunoscând că i-ar fi prins bine încă un vârf cu o carte de vizită importantă.
Trecând la banca tehnică, cuplul Adrian Abrudean – Flavius Sabău pare bătut în cuie. Prestaţia foarte bună a Sebişului din turul campionatului i-au întărit poziţia fostului mijlocaş central al Ineului, dar unele semne de întrebare au apărut în această iarnă. Sebişul a avut unele partide amicale în care a arătat multă nesiguranţă, iar unii dintre oficiali şi-au exprimat îngrijorarea vizavi de obiectivul dorit. Dar, cel puţin deocamdată, Adrian Abrudean pare să beneficieze de încrederea lui Gheorghe Feieş.
Naţional Sebiş pare favorită la obţinerea promovării, însă va conta foarte mult rezultatele pe care le va obţine în cele două deplasări la principalele contracanditate şi anume Becicherecul Mic şi UTA Bătrâna Doamnă. Cu o conducere care pare setată pentru obţinerea promovării în acest sezon, cu o bancă tehnică serioasă şi dornică de promovare şi cu un lot peste media ligii a treia, sebişenii şi-ar putea vedea împlinit visul de promovare la finalul play-off-ului.
Echipa tip: Şoltez – Lazea, Bier, Mardare, Neacşu – Corcoveanu, Străuţ – Ologu, Bozian, Roman – I. Radu
UTA BD – Nume sonore transferate, instabilitate financiară
Roli Nagy a primit din partea conducerii executive a clubului jucători care au trecute în cartea de vizită multe partide în prima ligă din România. Adrian Piţ, Claudiu Tudor sau Szabolcz Szekely împreună cu Dan Silaghi (golgheterul celor de la Becicherecul Mic) s-au alăturat lotului alb – roşu în această iarnă. Alături de cei care au dus greul în prima parte a sezonului, aceştia au adus un plus de valoare certă, cel puţin pe hârtie. Utiştii au suferit câteva înfrângeri drastice în amicalele disputate până acum şi s-au lovit (conform spuselor oficialilor clublui) şi de intransigenţa celor de la Primărie, care au refuzat accesul pe stadioanele (puţine câte au mai rămas) Aradului pentru aceste partide de verificare. Din păcate însă problemele financiare au continuat şi noul club care doreşte să ducă mai departe numele de UTA. Există restanţe financiare către jucători şi staff tehnic, punându-se la un moment chiar problema unei revolte în interiorul vestiarului. Lucrurile au fost ţinute departe de public, dar se încearcă rezolvarea tuturor acestor diferende. Dacă însă aceste probleme vor continua şi în campionat, e posibil ca promovarea să fie pusă în pericol.
Mitrea şi Bodea se luptă pentru tricoul cu număr unu, ambii având şanse egale pentru titularizare. Al doilea pleacă cu un uşor avantaj, datorită prestaţiei din turul de campionat. Problemele apar în defensivă, acolo unde Roli Nagy va fi nevoit să folosească un junior, datorită transferurilor făcute în această iarnă. În al treilea eşalon fiecare club este obligat să joace în fiecare meci cu trei fotbalişti Under 21 pe toată durata celor 90 de minute. Astfel, Burlă va evolua ca fundaş stânga, urmând ca banda dreaptă să fie acoperită de Ionuţ Voicu. probleme sunt şi pe centru, acolo unde Sorin Botiş are momente în care îşi arată vârsta şi se poate specula cu un joc în viteză. Coleg în centrul defensivei îi va fi nevoie Richi Filaret, şi el reprofilat din fundaş stânga. Linia mediană este, de departe, punctul forte al trupei pregătite de Nagy. Chindriş şi Claudiu Tudor vor acoperi zona centrală, în timp ce Strătilă, Piţ, Hlistei şi Copil se vor lupta pentru celelalte trei poziţii. Există indicii că Roli va folosi un singur atacant, chiar dacă şi aici dispune de nume sonore. Szekely pare favorit în faţa lui Silaghi, Rus sau Ousmane, dar trebuie luat în considerare şi puştiul Adrian Petre, care marchează pe bandă rulantă pentru naţionala Under 17.
Echipa tip: Bodea – Voicu, Botiş, Filaret, Burlă – Chindriş, Tudor – Strătilă, Piţ, Hlistei – Szekely
CS Ineu – Fără presiune, miza pe juniori
Dacă celelalte grupări arădene se luptă pentru un loc în liga a doua, echipa pregătită de Cristi Sculici nu are nicio grijă din această perspectivă. Cele nouă puncte luate în ultimele patru întâlniri ale turului au asigurat liniştea necesară după un început catastrofal. Ineuanii se află pe poziţia a noua, cu 12 puncte şi par a avea un retur linişti. Strategia este de promovare a copiilor, fără a avea presune rezultatelor, salvarea de la retrogradare nefiind un obiectiv greu de îndeplinit. Tocmai de aceea CS Ineu a efectuat doar trei transferuri, fiind aduşi Bujor, Voştinar, Maşniţă şi Andrei Crişan. Rezultatele din meciurile de verificare nu au fost foarte încurajatoare, dar Cristi Sculici mizează pe o reacţie de orgoliu a eleviilor săi când se va juca pe puncte.
După plecare cu cântec a lui Bak de la echipă, titular între buturi va fi Bujor. Văzut în urmă cu ceva timp ca un viitor produs de top al Aradului, goalkeeper-ul crescut de Atletico a avut experienţe în liga a doua cu UTA, Bihor şi Caransebeş şi va aduce un plus de valoare. Defensiva nu va suferi mari modificări faţă de tur, în timp ce în linia mediană se mizează pe revenirea lui Voştinar şi a noii achiziţii Crişan. Ofensiva va cădea tot pe umerii lui Georgiu, după ce oficialii celor de la Ineu nu au reuşit să aducă un atacant important.
Echipa tip: Bujor – Zdrenţan, Wild, Tuduroiu, Hulbăr – Voştinar, Bilia, Crişan, Kocsis – Georgiu – Filimon.

Prima etapă va începe mâine şi se va încheia sâmbătă după următorul program:
Vulturii Lugoj – CS Ineu
Becicherecul Mic – Ştiinţa Turceni
Viitorul Craiova – Minerul Mehedinţi (în cazul în care oaspeţii nu se retrag din campionat datorită problemelor financiare)
Pandurii II – Millenium Giarmata
Sâmbătă:
FC Hunedoara – Minerul Motru
Naţional Sebiş – ACSO Filiaşi
UTA Bătrâna Doamnă stă
Clasament:
1. CS National Sebiş (AR)                                                                              12 9 3 0 21-4 17 30
2. CS Nuova Mama Mia Becicherecul Mic (TM)                                      12 8 4 0 36-9 27 28
3. ACS UTA Bătrâna Doamnă (AR)                                                            12 8 3 1 28-11 17 27
4. CS Millenium Giarmata (TM)                                                                 12 7 2 3 14-8 6 23
5. CS Vulturii 2009 (TM)                                                                              12 6 2 4 7-9 -2 20
6. ACSO Filiasi                                                                                                12 4 5 3 17-12 5 17
7. CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu (GJ)                                                      12 5 2 5 15-16 -1 17
8. CS FC Hunedoara (HD)                                                                           12 4 3 5 11-17 -6 15
9. CS Ineu (AR)                                                                                               12 4 0 8 9-27 -18 12
10. CS Minerul Mehedinţi 2010 (MH)                                                       12 2 2 8 6-18 -12 8
11. CS Minerul Motru 2008 (GJ)                                                                 12 1 4 7 14-23 -9 7
12. ACS Stiinta Turceni (GJ)                                                                        12 1 4 7 7-19 -12 7
13. ACS VIITORUL MUNICIPAL CRAIOVA (DJ)                                  12 0 4 8 8-20 -12 4

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.