Protocol pentru modernizarea modului de comunicare dintre municipalitate și notarii publici, încheiat astăzi

Protocol pentru modernizarea modului de comunicare dintre municipalitate și notarii publici, încheiat astăzi

Municipiul Arad și Camera teritorială a Notarilor Publici au încheiat astăzi protocolul privind comunicarea online a certificatelor fiscale.

Potrivit unei informări dată publicității de Primărie, documentele au fost semnate, din partea Municipiului Arad, de primarul Gheorghe Falcă și de directorul executiv al Direcției Venituri, Pavel Neamțiu, iar din partea Camerei Notarilor, de către Adrian Cioia.

Documentele semnate astăzi stabilesc procedurile de lucru între municipalitate și toți notarii publici din zona de Vest a țării cu privire la solicitarea și transmiterea online a certificatelor fiscale necesare în cadrul procedurilor de succesiune. Acest acord este un pas important pentru modernizarea și eficientizarea serviciilor publice oferite cetățenilor și a raporturilor dintre autoritatea locală și notarii publici.

Aradul este prima municipalitate din România, după capitală, care implementează acest sistem de comunicare electronică a documentelor cu notarii publici.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.