Salvamontista BĂTUTĂ la Straja vrea să-şi RETRAGĂ PLÂNGEREA împotriva interlopului. Notarul A REFUZAT să-i întocmească hârtiile!

Salvamontista BĂTUTĂ la Straja vrea să-şi RETRAGĂ PLÂNGEREA împotriva interlopului. Notarul A REFUZAT să-i întocmească hârtiile!

Miruna Inel, tânăra salvamontistă bătută, la începutul lunii februarie, într-un bar din staţiunea montană Straja de către interlopul Constantin Palesică, are de gând să îşi retragă plângerea împotriva acestuia. Un notar susţine, pe pagina sa de Facebook, că tânăra s-a prezentat, împreună cu un avocat, la el în birou şi a vrut să depună o cerere în acest sens.

„(…) I-am invitat să părăsească biroul şi să meargă unde vor deoarece calculatorul meu refuză să scrie aşa ceva. Reacţia avocatului a fost <nu vrei să speli obrazul oraşului!>. Uite că nu vreau să-l spăl”, scrie notarul Adrian Grigore Mărgineanu.

„Eu am refuzat să semnez o asemenea cerere, întrucât nu mi s-a părut moral. O ţară întreagă a văzut ce s-a întâmplat”, a mai precizat notarul.

Salvamontista a refuzat să discute pe marginea acestui subiect, spunând că nu a luat încă o hotărâre.

La începutul lunii februarie, salvamontista Miruna Inel, de 21 de ani a fost bătută de Constantin Palesică într-un bar din Straja, incident la care a asistat fără să intervină jandarmul montan Sorin Moldovan, aflat în timpul liber.

Constantin Palesică a fost arestat pentru 30 de zile, iar în cazul jandarmul montan care a asistat la incident fără să intervină, Jandarmeria Hunedoara a sesizat Parchetul Militar Timişoara.

Citesşte şi: REVOLTĂTOR/ Tânără salvamontistă NĂUCITĂ ÎN BĂTAIE de un INTERLOP, la Straja (VIDEO)

https://newsar.ro/revoltator-salvamontista-naucita-in-bataie-de-un-interlop-la-straja-video/

 

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.