Un român stabilit în Italia a reuşit să îl determine pe Papa Francisc să se oprească din drumul Său, pentru a oferi binecuvântare unei femei cu handicap.
Suveranul Pontif se deplasa cu maşina oficială pe o autostradă din Calabria, când a observat semnele unei familii, care îi cerea să se oprească și să „vadă îngerul care îl aștepta”.
Papa Francisc a oprit coloana de mașini și a coborât pentru a o binecuvânta pe femeie.
Bărbatul care l-a oprit pe Papa Francis este Ivan Parfenie, stabilit de 10 ani în Peninsulă. Tânăra pentru care a obţinut binecuvântarea, Roberta, are 21 de ani şi este imobilizată încă de la naştere.
Aceasta a transportată de la mare distanţă şi a fost scoasă pe o targă, fiind ajutată să respire de aparate.
Românului i-a venit ideea să pună bannere pe autostradă, pe care a scris: „Papa, opreşte aici ca să vezi un înger care te așteaptă”. Mesajul l-a impresionat pe Suveranul Pontif, care a cerut şoferului său să oprească, sfidând încă o dată măsurile de securitate care se impun potrivit canoanelor bisericești.
„Încă nu pot să cred, îţi mulţumesc sfinte Părinte… Îi mulţumesc Papei pentru că ne-a oferit acest moment de bucurie”, a scris Pamela, sora Robertei, pe pagina sa de Facebook.
Filmuleţul în care Papa Francisc apare binecuvântând-o pe autostradă pe tânăra infirmă a fost postat pe Youtube de român şi a strâns sute de mii de vizualizări.
Foto: mirror.co.uk
” Suveranul Pontif se deplasa cu maşina oficială pe o autostradă din Calabria, când a observat semnele unei familii, care îi cerea să se oprească și să „vadă îngerul care îl aștepta”.” – … pe autostrada ????? jalnic daca nu stiti cum arata o autostrada .
autostrada e o strada pe care circula autovehicule. deci, auto+strada :)))))))
mda. asta nu mi-a trecut prin cap 😀