Liderii NEOLIBERALI din toată ţara se întrunesc la Arad

Liderii NEOLIBERALI din toată ţara se întrunesc la Arad

La Arad va avea loc, în 20 octombrie, ședința Biroului Permanent Naţional (BPN) al Partidului Neoliberal.

Potrivit oficialilor partidului, decizia de organizare a ședinței forului conducător al PN la Arad vine ca urmare unei bune prestații a filialei arădene în cadrul efortului de organizarea a PN pe plan național, precum și a numeroaselor semnale de interes și simpatie față de platforma politică și mesajul partidului venite din județul Arad.

Acțiunea programatică a Partidului Neoliberal se adresează cu preponderență liberalilor practicanți, antreprenorilor și categoriilor active ale populației României, având ca obiectiv principal ameliorarea condițiilor din mediul antreprenorial românesc – cel care produce cea mai mare parte din PIB-ul țării – prin crearea unui climat etic și propice dezvoltării capitalului românesc.

 „Va fi o ședință a Biroului Permanent Național al Partidului Neoliberal cu valențe practice legate de obiective, strategie, mesaj și acțiune. Doresc să le mulțumesc președintelui PN, Cătălin Beciu,  și colegilor din BPN pentru acordul ca aceasta ședință extrem de importantă a Partidului Neoliberal, în care se vor lua decizii cruciale pentru evoluția ulterioară a tinerei noastre formațiuni, să se desfășoare în Arad. Luăm acest fapt și ca pe un semn de prețuire pe care conducerea Partidului Neoliberal o are pentru buna receptare pe care  PN a avut-o în județul Arad, lucru care ne dă încredere pentru a ne amplifica eforturile în viitor. Ca membru al BPN sunt interesat de identificarea celor mai pragmatice mijloace de comunicare ale mesajului nostru, precum și de o solidă dezvoltarea a partidului în teritoriu”, a declarat Florin Galiș, președintele Filialei Partidului Neoliberal Arad.

Întâlnirea de la Arad se va desfășura pe parcursul a două zile, vizând atât contactul cu organizația municipală, cât și cu organizațiile din județ.

  1. Incredibil , se rebrenduieste Galis , zis Seringarul sau martanul incaltat , specialist in falimente si calimente , curat -murdar si de la BECI !

    Raspunde
  2. Felicitari domnului Florin Galis va sustinem !

    Raspunde
  3. De fapt „sebi” domnul Galis Florin este un „brend” si ce nu ai inteles bine este faptul ca la urmatorele alegeri va produce un mare deranj ! Va lua mai multe voturi si singur decat ALDE Arad !

    Raspunde
  4. Esti la fel de priceput la gramatica cum e Seringaru- galis la afaceri !

    Raspunde
  5. Las-o dreakului de politikie mai Florine , mai bine hai sa facem ce stii tu mai bine , un cognac adevarat , un trabuc si micul dejun-mare servit la ORA 11 !!!

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.