Compania Delgaz Grid anunță faptul că distribuția gazelor naturale va fi oprită temporar într-o localitate arădeană.
Este vorba despre localitatea Sânleani din județul Arad, unde serviciul de distribuţie a gazelor naturale va fi sistat, marţi, 23 octombrie.
Pentru efectuarea unor lucrări specifice la sistemul de distribuţie, compania Delgaz Grid este nevoită să sisteze alimentarea cu gaze naturale începând cu ora 10.00.
Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat, cel mai probabil de la ora 14.00, informează Delgaz Grid.
Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.
În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).
Compania anunță că regretă disconfortul creat prin întreruperea distribuţiei gazelor naturale şi mulţumeşte consumatorilor pentru înţelegerea manifestată în realizarea acestor lucrări.
Lasă un comentariu