Pentru că administrația locală a refuzat sistematic să ofere informații, USR Arad anunță că a depus a treia cerere pentru publicarea procesele verbale de recepție ale lucrărilor de infrastructură rutieră finanțate de municipiul Arad în ultimii doi ani.
USR Arad a lansat la începutul acestui an proiectul „Drumurile la control”, cu scopul de a identifica problemele sectoarelor de drum care au fost supuse recent unor lucrări de reparații și care beneficiază de garanție, pentru ca ele să fie remediate pe cheltuiala constructorului. Au fost solicitate copii ale recepțiilor din ultimii doi ani și ulterior cei de la USR au cerut cetățenilor să îi informeze dacă pe aceste sectoare au apărut defecțiuni.
„Consiliul Județean Arad a transmis informațiile cerute, iar apoi a promis că va cere constructorilor să intervină, în baza garanției, acolo unde s-au raportat probleme. Obligată de legea 544 să facă publice aceste informații, administrația locală a municipiului Arad a ales să ignore solicitările noastre. Am depus o a doua, apoi o a treia cerere, în speranța că arădenii vor afla totuși care au fost drumurile reabilitate în ultimii doi ani, să semnaleze problemele apărute, iar ele să poată fi reparate pe banii constructorului”, se arată într-un comunicat de presă al USR Arad.
„Demersul nostru de a responsabiliza atât beneficiarul, cât și constructorul, prin reclamarea problemelor în perioada de garanție s-a lovit de refuzul primăriei de a comunica procesele verbale de recepție. Așa cum cei de la CJA, care administrează peste o mie de kilometri de drum au putut să o facă, cu siguranță pot și cei din primărie, cu 400 de kilometri, dacă vor. Municipiul Arad a alocat anul acesta 70 de milioane de lei pentru lucrări de reparații și investiții la drumuri. Credem că este important ca arădenii să știe dacă și cum au fost cheltuiți acești bani, pentru că este evident că starea drumurilor nu se îmbunătățește, iar calitatea lucrărilor lasă de dorit. Pentru noi, transparența este o condiție fundamentală a unei administrații eficiente, care rezolvă cu adevărat problemele comunității. Vom insista, pentru că sunt mulți bani în joc și majoritatea arădenilor sunt afectați de starea drumurilor”, declară Sergiu Vlad, deputat al USR Arad.
Lasă un comentariu