Social-democrații arădeni au lansat atacuri dure la adresa liberalilor care se află în fruntea orașului și a județului.
Potrivit acestora, „cea mai coruptă filială PNL din țară, cu un președinte de Consiliul județean trimis la închisoare pentru trafic de influență, cu un alt președinte cercetat penal, în persoana lui Marinel Cionca, cu un vicepreședinte CJA cercetat penal, în persoana lui Sergiu Bîlcea, cu trei primari condamnați definitiv pentru luare de mită, vrea să jefuiască Aradul încă patru ani.”
„Foștii pedeliști vopsiți în galben și albastru vor să se înfrupte din banii arădenilor încă patru ani, atât municipiul, cât și județul Arad, prin marionetele lui Falcă, Sergiu Bîlcea și Marinel Cionca, doi yesmeni care în cariera lor politică s-au remarcat doar prin slugărnicia față de liderul suprem al PDL Arad și prin incompetență. Cu acești Stan și Bran ai pedelismului în fruntea Aradului, Falcă vrea să continue politica de sifonare a banului public, în municipiu prin marioneta Bîlcea, care să implementeze noi programe de demolare a stadioanelor, de distrugere a brandurilor arădene (vezi UTA și ștrandul Neptun), de achiziții de bănci cu 8.000 de euro bucata și coșuri de gunoi cu 700 de euro bucata, de distrugere a piețelor și parcurilor în locul cărora să răsară supermarketuri care au strânse legături cu firma fostului primar Gheorghe Falcă”, se arată într-un comunicat de presă al PSD Arad.
„La județ, cealaltă marionetă a lui Falcă, Marinel Cionca, vrea și el să continue jaful portocaliu, demonstrat de justiție prin condamnarea fostului președinte Ioțcu. Vrea să continue executarea de lucrări de mântuială pe drumurile județene, în urma cărora au de câștigat doar cei din PNL și firmele lor de casă, vrea să continue căpușarea Companiei de Apă, cea mai mare gaură neagră a județului, unde s-au angajat sute de pedeliști și neamurile lor și unde se dau afară oamenii simpli, care muncesc și nu fac muncă de partid pe spinarea arădenilor. Cionca și compania vor să continue jaful din spitale, care arată ca după război, saloanele fiind reabilitate din donațiile arădenilor, pentru că banii CJA merg pe petreceri câmpenești pentru campania PNL, prin Centrul Județean de Cultură, care a devenit o mină de aur pentru firmele portocalii. Un astfel de mod de a face politică nu mai e dorit de arădeni, iar acest lucru se va vedea în 2020. Corupția și incompetența trebuie să dispară din administrația publică arădeană, dacă vrem să avem un oraș și un județ civilizat. Iar primul pas a fost deja făcut, prin plecarea exponentului corupției din PNL Arad la Bruxelles”, spun social-democrații arădeni.
PSD ! ROMANII au inceput sa nu mai creada toate minciunile si dezinformarile voastre,NASTASE , DRAGNEA, MITREA, MAZARE si multi altii au fost .sau vor merge la ” STATIUNE”.