Au consumat băuturi alcoolice în exces, s-au încăierat și au provocat scandal în miez de noapte, în centrul orașului.
Scandalagiii au fost însă îndepărtați din zonă și temperați cu amenzi de către polițiștii locali cu atribuții de ordine publică aflați în patrulare la intersecția străzilor Tribunul Dobra și Cozia.
Incidentul petrecut în noaptea de 7 spre 8 august 2019, în jurul orei 01.00 și aplanat la timp de oamenii legii s-a soldat cu două amenzi contravenționale, în cuantum de 600 de lei, pe care D.F.T.(34 ani) și C.G.S.(31 ani) le vor plăti pentru încălcarea prevederilor Legii 61/1991/R, pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, informează DGPL Arad.
POLITIA nu-si face datoria , nu aplica legea, chiar am impresia ca da dovada de complicitate.
De ce nu se respecta” LEGEA”?