UTA a ÎNVINS în „Derby-ul Vestului” și se apropie AMENINȚĂTOR de primele poziții ale clasamentului. Ce a declarat Balint (VIDEO)

UTA a ÎNVINS în „Derby-ul Vestului” și se apropie AMENINȚĂTOR de primele poziții ale clasamentului. Ce a declarat Balint (VIDEO)

UTA a învins-o pe Poli Timișoara în „Derby-ul Vestului” și se apropie amenințător de primele două poziții ale clasamentului, având mai puține meciuri disputate decât CS Mioveni și Turnu Măgurele, care se află pe locurile 1 și 2.

Partida a fost dominată de UTA, care nu a reușit însă să înscrie decât o singură dată, prin căpitanul Ciprian Rus, în debutul părții secunde. Utiștii au mai ratat câteva bune ocazii, scoțându-l în evidență pe tânărul portar al timișorenilor.

Ca de fiecare dată într-un UTA – Poli, spectacolul de pe teren a fost completat de cel al tribunelor, galeriile celor două echipe încurajându-și favoriții pe întreaga durată a partidei.

De remarcat, că la începutul meciului a fost păstrat un minut de reculegere în memoria celor doi fani utiști care și-au pierdut viața într-un teribil accident de circulație în urmă cu un an. Numele lui Bogdan Moisi și Bogdan Mihoc au fost scandate de suporterii arădeni de mai multe ori pe parcursul partidei.

În clasamentul Ligii a 2-a, CS Mioveni ocupă prima poziție, cu 27 de puncte, urmată de Turris Oltul Turnu Măgurele, cu 26 de puncte. UTA este pe locul al treilea, cu 23 de puncte, dar cu trei partide mai puțin disputate.

Iată declarația antrenorului Laszlo Balint, imediat după încheierea derby-lui:

Minunații suporteri arădeni:

https://www.facebook.com/orlando.toader/videos/10215680627429702/

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.