ARADUL a ieșit în stradă pentru comemorarea MARTIRILOR din 1989

ARADUL a ieșit în stradă pentru comemorarea MARTIRILOR din 1989

Peste 1.100 de arădeni au participat astăzi la primul marș din aceste zile în onoarea și comemorarea victimelor din orașul nostru în timpul Revoluției din 1989.

La ora 17.00, de la Muzeul de Artă au pornit la pas cei o mie de arădeni, cu lumânări aprinse, în frunte cu reprezentanții administrativi locali.

Aceștia au mărșăluit până în fața Palatului Administrativ, apoi strângându-se în jurul Monumentului Eroilor din Piața Revoluției. Aici a avut loc o slujbă de pomenire oficiată de IPS Timotei, arhiepiscopul Aradului.

Lumânările aprinse au fost așezate la Monumentul Eroilor, iar cei prezenți au fost încântați ulterior de către mai mulți cântăreți arădeni care au susținut un moment artistic. În cadrul recitalului, au fost interpretate melodiile cântate în Piața Universității din București.

Un film și mai multe fotografii realizate în Arad în decembrie 1989, au fost rulate pe un ecran montat în fața Primăriei.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.