Polițiștii locali cu atribuții de control comercial „au pus lacăt” unui bar care funcționa, de o bună bucată de vreme, fără autorizațiile necesare pe strada Preparandiei din municipiu.
Măsura complementară de sistare a activității respectivului agent economic a fost dispusă de către reprezentanții DGPL Arad în temeiul OG 99/2000, actualizată, la capătul unui șir de sancțiuni contravenționale având ca scop intrarea în legalitate a respectivului local. Numai în intervalul decembrie 2019-ianuarie 2020, cuantumul sancțiunilor contravenționale aplicate respectivului agent economic pentru neconformare la prevederile HCLM 192/2007 și neintrarea în legalitate a unității de alimentație publică a fost de 3.500 de lei, informează DGPL Arad.
În curând, o hartă pe care arădenii vor putea regăsi toate sediile /punctele de lucru ale societăților comerciale din oraș având activitatea suspendată va fi disponibilă pe site-ul DGPL Arad.
În vederea înăspririi măsurilor sancționatorii în cazul continuării activității după dispunerea suspendării, cetățenii sunt îndrumați să sesizeze de urgență DGPLA, apelând numărul de telefon al Dispeceratului : 0257-939 (apel gratuit).
Lasă un comentariu