Elevii arădeni pot participa la cel mai mare Concurs Național de creație în Limba Engleză

Elevii arădeni pot participa la cel mai mare Concurs Național de creație în Limba Engleză

Start la înscrierile la Shakespeare School Essay Competition – ediţia cu numărul 12.

Shakespeare School Essay Competition – cel mai mare Concurs Național de creație în Limba Engleză revine în forță în acest an.

Asociația Shakespeare School pentru Educație dă startul unei noi întreceri menite să pună la încercare creativitatea și originalitatea! Este vorba despre Shakespeare School Essay Competition – cel mai mare Concurs Național de Eseuri în Limba Engleză, cu participare gratuită, dedicat elevilor de gimnaziu și liceu din toată țară.

Concursul, aflat la cea de-a XII-a ediție, se bucură de o mare popularitate în rândul tinerilor pasionați de limba engleză, anul trecut fiind înscrise peste 4.400 de eseuri din toate județele țării.

„Dacă ai între 11 și 19 ani, ești pasionat de limba engleză, o vorbești fluent, ești creativ și stăpânești bine arta argumentării, te așteptăm să-ți demonstrezi măiestria în cadrul Shakespeare School Essay Competition – ediția a XII-a”, spun organizatorii.

Tema concursului

La ediția din 2020, participanții sunt provocați să scrie un eseu original, în limba engleză, cu titlul „Imagine a world where teachers are replaced by A.I.” („Imaginează-ți o lume în care profesorii sunt înlocuiți de inteligența artificială”).

Participanții își pot înscrie eseurile GRATUIT, online, pe SITE-ul competiției, într-una dintre cele două categorii de vârstă, 11-14 ani sau 15-19 ani.

Termenul limită de înscriere în concurs este 27 martie 2020.

Concursul oferă celor 30 de finaliști premii în valoare de peste 5.000 de euro, constând în 2 tabere de limba engleză în Marea Britanie (pentru marele câștigător al fiecăreia dintre cele două categorii de vârstă: 11-14 ani și 15-19 ani), cursuri de limba engleză la Shakespeare School, înscrieri gratuite la examene Cambridge, cărți, dicționare, rechizite și multe alte suprize.

În plus, toți cei care intră în concursul național de creație în limba engleză vor primi o diplomă de participare, pe care o pot folosi pentru a-și completa portofoliul educațional.

Juriul este format din profesorii Shakespeare School, care selectează cele mai bune, originale și creative 30 de lucrări. Ierarhia finală a câștigătorilor este stabilită în urma unor scurte interviuri live, în limba engleză, cu finaliștii.

Premii și distincții pentru profesori, pentru susținerea și îndrumarea oferită participanților la competiție.

Profesorul cu cei mai mulți concurenți înscriși va participa gratuit, ca însoțitor de grup, la o tabără în Marea Britanie.

Toți profesorii de limba engleză din partea cărora se vor înscrie minimum 10 participanți la Shakespeare School Essay Competition 2020 vor primi un „Certificat de Merit” din partea centrului.

Trofeul Excelenței – Județul cu cel mai mare număr de participanți la competiție va primi Trofeul Shakespeare School Essay Competition.

Festivitatea de premiere va avea loc pe data de 8 iunie 2020 la București.

Concursul este inclus în Calendarul Activităților Educative al Inspectoratului Școlar al Municipiului București.

Proiectul își propune să stimuleze gândirea creativă, spiritul de inovație, originalitatea și să motiveze tinerii să își perfecționeze limba engleză, oferindu-le totodată șansa unei experiențe unice, într-o tabără internațională de studiu.

„Când mi s-a propus inițial să particip la concurs, nu aveam niciun gând că voi ajunge peste câteva luni în Oxford. Până când am pășit pe podium și mi s-a înmânat diploma cu premiul întâi, nu m-am considerat talentat la scris. Shakespeare School Essay Competition a fost pentru mine mai mult decât un concurs pentru o tabără în Anglia. În avionul către Oxford, animat de anxietatea zborului, îmi aminteam fragmente din eforturile mele, de când scrisesem eseul. Rememoram fraze și gânduri care, într-un final, m-au îndrumat în acel aeroport. Mulțumesc Shakespeare School nu numai pentru tabăra oferită, ci și pentru promovarea unui talent pe care îl neglijasem și pentru noile mele ambiții cu privire la viitor”, a declarat Ștefan Lazăr, câștigătorul premiului I, categoria 15-19 ani, la ediția din 2019 a Concursului.

Mai multe detalii despre temă, regulament și înscriere pe www.shakespeare-school.ro, secțiunea Competiții, sau AICI.

Shakespeare School Essay Competition este un proiect național, cu participare GRATUITĂ, deschis tuturor tinerilor cu vârsta cuprinsă între 11 și 19 ani (clasele V-VIII și IX-XII). Concursul este organizat de Asociația Shakespeare School pentru Educație, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar al Municipiului București, și se adresează tuturor elevilor din România, pasionați de limba engleză și cu real talent la scris.

Asociaţia Shakespeare School pentru Educaţie, fondată în anul 2011, este o organizaţie nonprofit ce are ca misiune sprijinirea tinerilor talentaţi să îşi urmeze pasiunile prin perfecţionarea limbii engleze şi ajutarea copiilor cu oportunităţi reduse să se dezvolte şi să înveţe limba engleză. Printre proiectele Asociaţiei se numără concursuri de creaţie având ca premii şcoli de vară în Marea Britanie, campanii în licee privind certificările internaţionale cât şi cursuri de engleză predate de peste 200 de voluntari copiilor din cele 30 de centre sociale partenere din Bucureşti şi alte oraşe ale ţării. Asociaţia promovează dezvoltarea tinerilor într-un mediu armonios, organizând şi ateliere de educaţie pentru părinţi.

Concursul Shakespeare School Essay Competition este unul dintre proiectele prin care Asociaţia Shakespeare School pentru Educaţie îşi propune să stimuleze gândirea creativă şi să motiveze tinerii din întreaga ţară să îşi perfecţioneze cunoştinţele de limba engleză. Motto-ul asociaţiei este “Limba engleză deschide oportunităţi” pentru că stăpânirea unei limbi de circulaţie internaţională poate face diferenţa în viitorul tinerilor, facilitându-le accesul spre o educaţie de calitate şi o carieră de succes.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.