Câștigătoarea concursului de frumuseţe Miss Iowa 2014, Nicole Kelly este o tânără în vârstă de 23 de ani din Statele Unite, care a devenit o sursă de inspiraţie pentru persoanele cu dizabilităţi.
Tânăra s-a născut fără o mână, lucru care nu a împiedicat-o, însă, să-şi urmeze visele. Recent ea a participat la concursul pe care l-a și câştigat în faţa a zeci de participante. Trofeul are, însă, o însemnătate aparte pentru Nicole Kelly: tânăra şi-a propus să încurajeze toţi copiii cu dizabilităţi să nu se lase descurajaţi de handicapul de care suferă şi să încerce, pe cât posibil, să-şi urmeze visele pentru a ajunge în viaţă ce îşi doresc.
Nicole Kelly a devenit, de altfel, coordonatoarea unui program special pentru integrarea persoanelor care suferă de handicap.
Înainte să participe la concursul de Miss, Kelly s-a făcut remarcată în mai multe piese pe scena mai multor teatre de pe Broadway din New York. „Am învăţat să nu-mi mai pese că oamenii se uită lung la mine, încercând să compensez lipsa unui braţ cu o personalitate şi o ambiţie debordantă. Am încercat orice, de la baseball, dans, înot, scufundări. Nu există ceva la care să spun nu!”, spune Nicole Kelly.
Foto: Facebook
Lasă un comentariu