O adolescentă de 15 ani care locuieşte împreună cu familia, fără forme legale, în municipiul Arad a dispărut de la acasă de mai multe zile. Numele acesteia este Adriana Ciuca şi are următoarele semnalmente: înălţime 1,65 metri, greutate 65 de kilograme, păr negru, lung peste umeri, ochi negri, fără semne particulare.
La data dispariţiei, adolescenta purta pantaloni de stofă,de culoare neagră, maieu de culoare crem şi sandale albastre.
Familia a sesizat dispariţia fetei, după ce, în data de 14 iulie in jurul orei 15.00, aceasta a plecat din imobilul în care locuieşte cu familia, în municipiul Arad, şi nu s-a mai întors.
Persoanele care pot oferi informaţii care să conducă la depistarea tinerei sunt rugate să anunţe prin apelul unic de urgenţă 112 sau la cea mai apropiată secţie de poliţie.
Lasă un comentariu