Cartofii din import cu diametrul mai mare de 8 centimetri, care se vând în piețele din România, sunt plini de nitriţi şi nitraţi. Din această cauză, aceştia sunt interzişi în Uniunea Europeană.
„Cartoful care vine din Polonia sau din ţările vestice, de obicei, este un tubercul de dimensiuni mari. În vestul Europei nu se consumă tuberculi uriaşi pentru că acumulează nitriţi şi nitraţi şi, pentru ei, sunt în afara STAS-ului. Practic, preţul este mic, iar românul se trezeşte pe masă cu el şi îl mănâncă. Acolo se fac fertilizări superintensive. Nicăieri în Europa nu o să vedeţi în magazine tuberculi cât borcanul. Diametrul acceptat este de 7-8 centimetri, nu sunt bolovani cum de multe ori vedem în România. Cartofii mari sunt nesănătoşi, ei cresc aşa pentru că sunt forţaţi să crească, se tratează cu azot şi cu tot felul de îngrăşăminte chimice. Noi nu suntem împotriva fertilizării, că este normal să fertilizezi, dar să se facă limitat”, a precizat Gheorghe Boţoman, preşedintele Federaţiei Naţionale Cartoful din România (FNCR), pentru ziarulring.ro.
Cartofii uriaşi din pieţele româneşti sunt toxici pentru om şi sunt consideraţi furaje de fermierii din UE.
Foto: Wikimedia.org
Lasă un comentariu