O adolescentă din Arad și-a înscenat propria răpire pentru a fi cu iubitul, punând pe jar autoritățile care au căutat-o o noapte întreagă.
În seara zilei de 26 iunie, la ora 23.36, o femeie din Arad a sesizat prin 112 că fiica ei, Moisa Fernanda-Anamaria, de 16 ani, a sunat-o și i-a spus că este urmarită de un bărbat înarmat cu sabie și pistol.
La nivelul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Arad s-a constituit echipa operativă formată din polițiști ai Serviciului de Investigații Criminale, Ordine Publică și alte structuri, fiind dată în consemn fotografia minorei tuturor patrulelor din teren.
În jurul orei 0,23, respectiv 0,29, operatorul 112 a reușit să ia legătura cu minora, care i-a spus că este speriată, aleargă de urmăritor și se află în cartierul Gai.
Căutările au continuat toată noaptea, minora fiind găsită în parcul din zona Podgoria, în dimineața acestei zile, în jurul orei 7,20.
La prima vedere și din declarația acesteia, minora nu a fost victima vreunei infractiuni, cercetările relevând că aceasta și-a înscenat povestea pentru a fi cu iubitul ei. Aceasta a fost condusă la sediul IPJ Arad pentru a fi predată familiei, fiind sancționată conform legii.
Lasă un comentariu