Asociația „Salvează o inimă” a inițiat o campanie de strângere de fonduri pentru efectuarea unui tratament de imunoterapie necesar pentru o femeie diasnosticată cu o formă rară de cancer pulmonar
„Fiecare caz umanitar pe care îl abordăm ne impresionează și ne impulsionează să ne luptăm să-l rezolvăm, să alungăm durerea din viața persoanei respective, să îi redăm speranța că totul va fi bine, că răul va dispărea. Dar povestea Claudiei Rusa ne-a făcut să ne gândim multă vreme cu privire la viață și la cât de imprevizibilăși rece poate fi. Ne-a scris de mână, cu puține cuvinte, dar care îți străpung inima, despre visul ei: «Vă scriu aceste rânduri vouă, oamenilor dragi, în speranța că mă veți ajuta să-mi îndeplinesc visul de a fi sănătoasă și a trăi alături de copilul meu. Dacă s-ar fi oprit aici, ar fi fost de ajuns, căci… cum să visezi la a fi sănătos? Nu e asta normalitatea? Cum să visezi ca mamă să trăiești alături de copilul tău? Nu e firesc să fie așa? Ba este, sau cel puțin ar trebui să fie, pentru toți părinții, pentru toți oamenii! Dar viața fiecăruia dintre noi e diferită. Chiar dacă în exterior totul pare banal, în suflet se ascund lupte neștiute, care ne disting, ne transformă și, uneori, ne ostracizează și ne pun în situații-limită. În septembrie, anul trecut am fost diagnosticată cu o formă rară de cancer pulmonar. Din păcate, în ciuda tuturor tratamentelor, boala a evoluat. Ședințele de chimioterapie nu au avut efect. Singura mea șansă în acest moment este un tratament de imunoterapie, dar are un cost foarte mare pentru posibilitățile mele financiare: 23.300 de euro. Fiecare euro contează, de aceea vă cer ajutorul în această cursă. Mulțumesc frumos pentru orice gest care mă va ajuta să lupt pentru viața mea!», ne-a scris Claudia, citindu-i-se printre rânduri durerea și teama care s-au instalat cu forța în inima ei. Femeia de 40 de ani lucrează ca electrician de înaltă tensiune la metrou, la fel ca soțul și fiul ei. Nu au de unde să strângă o astfel de sumă, mai ales că timpul trece foarte repede și în defavoarea ta când suferi de o boală cumplită. Claudia a făcut tot ce a putut, atât cât a putut, acum e rândul nostru să-i întindem o mână de ajutor, să ajutăm această mamă tânără să rămână alături de familia ei. Nu își dorește nimic altceva decât să trăiască și să se bucure alături de băiatul ei. E prea mult? În niciun caz! Împreună îi mai putem oferi o șansă la viață, donând într-unul din conturile deschise de Asociația „Salvează o inimă”, precizează reprezentanții Asociației.
Denumire entitate: Asociatia “SALVEAZA O INIMA”
Cod de inregistrare fiscala: 31015982
Cont (IBAN) bancar:
Cont RON: RO 05 BTRL 0070 1205 W828 70 XX
Cont Euro: RO 28 BTRL EUR CRT 00 W828 7001
CONT USD: RO 68 BTRL USD CRT 00 W828 7001
COD SWIFT: BTRLRO22
COD BIC: BTRL
Banca Transilvania Botosani
Vă rugăm să specificați numele de familie a pacientei-Rusa
Lasă un comentariu