Maraton de evenimente cu ocazia Zilelor Aradului. AFLĂ PROGRAMUL!

Maraton de evenimente cu ocazia Zilelor Aradului. AFLĂ PROGRAMUL!

Primăria Municipiului Arad organizează şi anul acesta un maraton de evenimente pentru a marca zilele oraşului. Astfel, în perioada 15-24 august va avea loc ediţia 2014 a Zilelor Aradului, când vor fi desfăşurate numeroase evenimente cultural- artistice şi recreative pentru toate gusturile, dedicate arădenilor şi nu numai. Manifestările dedicate zilei oraşului sunt organizate anual în această perioadă pentru că data de 22 august marchează momentul istoric din anul 1834 când Aradul a obţinut statutul de Oraş Liber Regesc.

În cadrul Zilelor Aradului, Ştrandul Neptun va găzdui Festivalul Rock & Bikes, un super-concert ale cărui capete de afiş vor fi Puya şi Loredana, petreceri pe plajă şi Festivalul Cătlanelor. Târgul Estival, care se pregăteşte în Piaţa Avram Iancu şi pe strada Meţianu, va fi animat spectacole de dans, muzică folk şi o paradă de fanfare.

În cartierele Aradului vor avea loc spectacole de folclor şi special pentru cei mici Primăria a pregătit o zi cu spectacole, concursuri şi jocuri distractive în noul parc al copiilor din zona Polivalentă. Teatrul Clasic „Ioan Slavici”, Teatrul de Marionete, Biblioteca „A.D.Xenopol” şi Filarmonica, Muzeul şi Preparandia vor face o noapte albă pentru arădeni în data 18 august.

În 21 august vor fi oaspeţi la Zilele Aradului artiştii şi artizanii din Pecs – Capitala Culturală Europeană a anului 2010. „În frumoasa tradiţie a Zilelor Aradului, o seară specială va fi dedicată sărbătoririi cuplurilor de arădeni care împlinesc 50 de ani de căsătorie. La Zilele Aradului, arădenii de toate vârstele sunt aşteptaţi să se bucure de spectacolul sportiv la Gala de Hipism, să vâslească pe Mureş în ambarcaţiunile lui Ivan Patzaichin şi să participe la Biciqletta Arădeană în Parcul Eminescu. Consiliul Local al Municipiului Arad va marca într-o şedinţă festivă în data de 22 august împlinirea a 180 de ani de la primirea statutului de Oraş Liber Regesc, ocazie cu care vor fi acordate titluri şi distincţii unor personalităţi arădene.La ceremonie sunt invitaţi oficiali care reprezintă oraşele cu care Aradul este înfrăţit”, au declarat reprezentanţii Primăriei Municipiului Arad.

VIZUALIZEAZĂ AICI PROGRAMUL COMPLET AL EVENIMENTELOR!

PROGRAM ZILELE ARADULUI

  1. este tot o forma de mita electorala acest festival , cei care vor sa participe cu un ceaun propriu sant asteptati sa se inscrie la acest festival , apoi primarul ,vazand ca nu prea are participanti , in ideea ca trebuie sa hraneasca foarte multi sustinatori , va mobiliza , PE ULTIMA SUTA DE METRI PE toti detinatori de restaurante care au vre-o legatura cu PDL si le va da sarcina sa se prezinte cu minim un ceaun la festival .asa sa intamplat in fiecare an , asa va fii si in acest an . participanti , vor fii pensionari hamesiti de foame si toti cersetorii si boschetari din arad .

    Raspunde
  2. se pare ca va ploua torential si va strica cheful pedeleilor, de aceasta data .

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.