Zeci de arădeni, care au fost consultați în cadrul celei mai mari campanii de screening pentru depistarea tuberculozei din ultimii 30 de ani, sunt suspecți de o posibilă infectare.
Direcția de Sănătate Publică Arad, Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” și Fundația Centrul pentru Politici și Servicii de Sănătate în colaborare cu Prefectura Arad au desfășurat, în perioada 20 iunie – 29 iulie activități de depistare precoce (screening) a tuberculozei, având ca și focus grupurile vulnerabile din județul Arad, în cadrul proiectului POCU/4.9/225/117426 „Organizarea de programe de depistare precoce (screening), diagnostic și tratament precoce al tuberculozei, inclusiv al tuberculozei latente”, acesta fiind cel mai mare proiect de depistare activă a tuberculozei derulat de România în ultimii 30 de ani.
Caravana de depistare activă a tuberculozei a ajuns în următoarele 13 localități din județul Arad: Săvârșin, Bata, Vârfurile, Buteni, Șicula, Șiria, Beliu, Cermei, Mișca, Vinga, Felnac, Secusigiu, Semlac. La screening s-au prezentat 1.364 de persoane. Au fost recoltate un număr de 31 de probe pentru laborator de la persoane suspecte de o posibilă infectare. Acestea sunt în curs de lucru, urmând a fi comunicate rezultatele în aproximativ 20 de zile.
Activitatea a fost desfășurată cu o largă colaborare a UAT-urilor implicate și a medicilor de familie din cadrul acestora. O mare contribuție la succesul acțiunii se datorează asistenților medicali comunitari și mediatorilor sanitari care își desfășoară activitatea în aceste UAT-uri.
Acțiunea continuă cu monitorizarea persoanelor suspecte de infectare și acordarea tratamentelor aferente celor posibil infectate.
Pacienții diagnosticați cu tuberculoză în cadrul acestui proiect vor beneficia de serviciile de consiliere și sprijin asigurate de partenerii de la Federația UNOPA. În paralel, Asociația pentru Sprijinirea Pacienților cu Tuberculoză Multidrog Rezistentă – ASPTMR va asigura servicii de suport telefonic pentru persoanele diagnosticate cu tuberculoză ce au situații sociale dificile, astfel încât aceștia să poată urma tratamentul până la vindecare.
Sursa foto: pixabay.com (Rol ilustrativ)
Lasă un comentariu