Mai multe persoane au rămas blocate în locuințe, într-un bloc de pe strada Predeal în care a izbucnit un incendiu la ghena de gunoi iar casa scrărilor s-a umplut de fum până la etajele superioare.
La fața locului au intervenit echipe ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Arad și Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Arad.
„Intervin pompierii militari ai Detașamentului Arad cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă, autoscara S42, descarcerarea și doua echipaje SMURD și un echipaj SAJ. Întrucât ghena este amplasată în interiorul scării blocului, fumul dens a pătruns și în interiorul blocului, până la etajul 8”, transmite ISU.
Ulterior, conform SAJ, fumul s-a extins și a afectat puternic 12 apartamente, de la etajele 9 și 10. „Sunt și persoane blocate, conștiente și agitate”, transmite SAJ.
La fața locului s-au deplasat echipaje medicale ale SAJ și SMURD.
UPDATE/ Au fost evacuate 21 de persoane, toate stabile, conștiente și cooperante. Echipajele medicale au asistat șapte persoane dintre care trei minore. Patru victime au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe. A fost vorba despre doi minori care prezentau simptome ușoare de intoxicație cu fum și doi părinți.
După ce incendiul a fost lichidat s-a acționat pentru ventilarea scării blocului.
Intervenția a fost coordonată de ISU Arad.
Sursa foto/video: ISU Arad
Lasă un comentariu