Programul complet al celei de-a 19-a ediții a „Nopții Muzeelor”

Programul complet al celei de-a 19-a ediții a „Nopții Muzeelor”

Toate spațiile muzeale din municipiul Arad, dar și muzeele din Lipova și Șiria vor avea sâmbtă un program special.

Sâmbătă, 13 mai, începând cu ora 16, va începe „Noaptea Muzeelor” – eveniment muzeal cu tradiție la nivel național. Ediția din acest an va avea un program special în toate spațiile muzeale din municipiul Arad dar și la muzeele din Lipova și Șiria și va oferi publicului posibilitatea de a descoperi patrimoniul muzeal prin expoziții și evenimente interactive realizate de specialiștii muzeului în parteneriat cu organizații și asociații culturale. În toamnă, va continua cu ediția pentru județ (muzeele din Săvârșin, Șiria, Ghioroc), Noaptea Muzeelor la sate, un proiect muzeal național inedit.

ARAD, SÂMBĂTĂ, 13 MAI, ORA 16.00-02.00

Muzeul de Artă Arad (str. Gheorghe Popa de Teiuș, 2-4)

Parcul Copiilor

Muzeul de Știinte ale Naturii, Muzeul de Istorie, Pinacoteca

(Palatul Cultural, Piaţa George Enescu 1, Arad, intrarea dinspre Parcul Copiilor)

Sala Clio (Str. Horia 10, Arad)

Sala Marii Uniri (Bd. Revoluției 81, Arad)

LIPOVA, SÂMBĂTĂ, 13 MAI, ORA 16.00-22.00

Muzeul Orașului Lipova/Casa Sever Bocu

(Lipova, str. Nicolae Bălcescu 21)

ȘIRIA, SÂMBĂTĂ, 13 MAI, ORA 16.00-22.00

Muzeul Memorial Ioan Slavici și Emil Monția Șiria

(Conacul Bohuș, Șiria)

Acces: GRATUIT

„Consiliul Județean Arad susține  inițiativele și evenimentele  culturale și artistice din municipiul și județul Arad, precum și instituțiile de cultură. Cu ocazia Nopții Muzeelor din acest an, o ediție cu un program extrem de ofertant, publicul arădean este așteptat în număr cât mai mare să descopere fascinantele colecțiile muzeale prezentate în noile expoziții inaugurate recent, dintre care se remarcă Galeria de Artă Românească – deschisă în premieră la Arad”, declară Ionel Bulbuc, vicepreședintele Consiliului Județean Arad.

Evenimentul este realizat cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Arad, în colaborare cu Rețeaua Națională a Muzeelor din România.

„Anul acesta muzeul arădean aniversează 130 de ani de existență, prilej cu care, pentru Noaptea Muzeelor, am pregătit pentru publicul nostru evenimente de excepție organizate atât la Muzeul de Arta Arad, recent deschis, cât și la Muzeul de Istorie. Ne vom bucura împreună de prima ediție a festivalului de reconstituire istorică Museum Arad Reenact Fest, unde vom avea o paradă a luptătorilor daci și romani, lupte între daci și romani, ateliere demonstrative în cadrul târgului meșteșugăresc dacic. Noaptea Muzeelor cuprinde concerte de muzică, dar și spectacol video-mapping pe clădirea Muzeului”, declară Bogdan Blaga, directorul adjunct al Complexului Muzeal Arad.

Parteneri:

Rețeaua Națională a Muzeelor din România, Consiliul Județean Arad, Art Safari, Asociația Culturală Omnis Barbaria, Muzeul Ororilor Comunismului în România, Muzeul de Mineralogie „Victor Gorduza” Baia Mare, kinema ikon, Atelier de cuvinte, Asociația Ion Andreescu, Universitatea „Aurel Vlaicu” Arad/ Facultatea de Design, SC AGRONIN SRL Curtici.

ARAD, SÂMBĂTĂ, 13 MAI, ORA 16.00-02.00.

Acces: GRATUIT

DESCHIDEREA NOPȚII MUZEELOR LA COMPLEXUL MUZEAL ARAD

16.00 : Curtea Muzeului de Artă Arad (Arad, str. Gheorghe Popa de Teiuș 2-4)

MUSEUMARAD REENACT FEST cu participarea Asociației OMNIS BARBARIA

Curtea Muzeului de Artă Arad (Arad, str. Gheorghe Popa de Teiuș 2-4)

16.00-16.30 : Primele confruntări dintre daci și romani

16.00-02.00 : Târg meșteșugăresc dacic. Ateliere demonstrative de turnat bronz, confecționat cămăși de zale, țesut, fierărie, olărit și stand cu vânzare replici istorice. Dansuri antice

16.30-17.30 : Concert NOD: Maria-Casandra HAUȘI, alături de Sorin ROMANESCU

Muzeul de Artă Arad-Str. Horia-Bulevardul Revoluției-Parcul Copiilor

17.30-18.00 : Parada războinicilor daci și romani

Parcul Copiilor 

18.00-19.30 : Marea bătălie de pe Mureș. Avansarea romanilor și rezistența dacică. Al doilea conflict daco-roman. Negocieri și schimb de prizonieri. Prezentare de costume, echipament și tehnici de lupte. Dansuri antice.

Parcul Copiilor

19.30-20.00 : Concert de muzică folk : Daniel JULEAN

20.00-21.00 : Concert de muzică folk : Mircea BANICIU

21.15/21.45/22.15/22.45/23.15/23.45/00.15/00.45 : SPECTACOL DE VIDEO MAPPING

Parcul Copiilor

21.30-00.30 : Prezentare de costume, echipament și tehnici de lupte. Dansuri antice.

Parcul Copiilor-Curtea Muzeului de Artă Arad

21.30-00.30 : Parada războinicilor daci și romani. Dansuri antice

STATUI VIVANTE

21.30-23.30 : Muzeul de Artă Arad – Galeria de Artă Românească, Prima expoziție Art Safari la Arad (Arad, Str. Gh. Popa de Teiuș 2-4, etaj II)

EXPOZIȚIE CU VÂNZARE FLORI

SC AGRONIN SRL Curtici

16.00-02.00: Muzeul de Artă Arad (Arad, Str. Gh. Popa de Teiuș 2-4)

EXPOZIȚII

16.00-02.00: MUZEUL DE ARTĂ ARAD

(Arad, Str. Gh. Popa de Teiuș 2-4, etaj II)

Prima expoziție Art Safari la Arad. Expoziția de artă contemporană Irina Dragomir. Roșu, galben și albastru (Curator: Alexandru Rădvan)

Galeria de artă românească (Curator: Adriana Pantazi)

Expoziția de artă contemporană Nașterea luminii. Onisim Colta (Curatori: Ioan Colta și Adriana Pantazi)

kinema ikon. Kimaera (Curator: Călin Man)

16.00-02.00: MUZEUL DE ȘTIINȚE ALE NATURII

(Arad, Palatul Cultural, Piaţa George Enescu 1, intrarea dinspre Parcul Copiilor)

Expoziţia Zestrea minerală a României (Curatori: Sorin Prisăcariu, Alexandra Sîngeorzan, Ioan Bereș, Camelia Patko)

Proiecție de film : Povești pentru copii ”Cronicile misterioase ale Muzeului” (Atelier de cuvinte & Giorgiana Popan – storyteller)

16.00-02.00: MUZEUL DE ISTORIE

(Arad, Palatul Cultural, etaj II, Piaţa George Enescu 1, intrarea dinspre Parcul Copiilor)

Expoziţia Tezaur 1848/49. Repere din Colecția de relicve a muzeului arădean (Curator: Felicia Oarcea)

Expoziţia Arad – Decembrie 1989 (Curator: Adelina Stoenescu)

Stand de prezentare – instituțiile de cultură din Județul Arad 

16.00-02.00: PINACOTECA

(Arad, Palatul Cultural, etaj II, Piaţa George Enescu 1, intrarea dinspre Parcul Copiilor)

Expoziția de artă europeană (Curator: Adriana Pantazi)

16.00-02.00: SALA CLIO (Arad, Str. Horia 10)

Expoziția ROMLAG 1945-1965 (Curator: Irina Hasnaș)

16.00-02.00: SALA UNIRII (Arad, Bd. Revoluției 81)

Expoziția colectivă a studenților Facultății de Design Arad

”Te rog… desenează-mi o oaie!” (Universitatea Aurel Vlaicu Arad/ Facultatea de Design)

LIPOVA, SÂMBĂTĂ, 13 MAI, ORA 16.00-22.00

Acces: GRATUIT

16.00-22.00: MUZEUL ORASULUI LIPOVA/CASA SEVER BOCU (Lipova, str. Nicolae Bălcescu 21)

18.00: Vernisaj expoziție de artă plastică (Asociația ”Ion Andreescu” Arad)

Curator: Corina Dubeștean

16.00-22.00: Proiecție de filme documentare etnografice premiate la Festivalul național de film documentar (Autori: Gabriel Hălmăgean, Sorin Sabău)

ȘIRIA, SÂMBĂTĂ, 13 MAI, ORA 16.00-22.00

Acces: GRATUIT

16.00-22.00: MUZEUL MEMORIAL IOAN SLAVICI ȘI EMIL MONȚIA ȘIRIA (Conacul Bohuș, Șiria)

16.00-22.00:Expoziția Emil Monția și Expoziția Ioan Slavici (Curator: Adelina Stoenescu)

16.00-22.00:Sala Capitulării: Revoluția 1848/1849 (Curator: Peter Hügel, Felicia Oarcea, Adelina Stoenescu)

16.00-22.00:Proiecție de film: Povești pentru copii ”Cronicile misterioase ale Muzeului”

(Atelier de cuvinte & Giorgiana Popan – storyteller)

Sursa foto: Complexl Muzeal Arad

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.