Elevii din clasele I şi a II-a vor avea manuale digitale începând cu 15 septembrie, urmând ca, până atunci, să fie rezolvate toate contestaţiile, în timp ce restul elevilor vor învăţa tot după vechile manuale, a anunţat Remus Pricopie, Ministrul Educaţiei.
„Dacă vorbim despre manualele de la clasa a III-a la clasa a XII-a, nu sunt modificări, adică din păcate venim tot cu manuale vechi, unele de 10-12 ani. Dacă vorbim de manualele pentru clasa I şi clasa a II-a, conform procedurilor legale suntem obligaţi să aşteptăm decizia Consiliului Naţionale pentru Soluţionarea Contestaţiilor. Eu cred că ne apropiem de momentul la care CNSC va da verdictul. De fapt, ştiţi bine că sunt mai multe solicitări la CNSC din partea unor editori, una a fost deja respinsă, mai sunt 17 dacă nu mă înşel, care au fost conexate. E o decizie dată de instanţă, nu ne putem pronunţa înainte de această instanţă. Eu cred că vom merge în direcţia bună şi că vom avea manuale pe 15 septembrie, evident în format digital. Dacă decizia este pozitivă, atunci manualele vor putea fi încărcate pe internet imediat ce se semnează contractele”, a declarat Remus Pricopie.
Sursa: Realitatea TV
Lasă un comentariu