Publicația americană Huffington Post a realizat Top 10 al destinațiilor europene de lux cele mai accesibile pentru iubitorii de călătorii.
Alături de orașe precum Zaragoza (Spania), Murcia (Spania) sau Braga (Portugalia), în acest Top apare și un oraș din România. Este vorba despre Timișoara, recomandările celor de la Huffington Post bazându-se pe atracțiile locale, dar și pe prețurile hotelurilor de 4 și 5 stele.
„Timișoara devine, astfel, o destinație turistică importantă, fiind clasată de Huffington Post în Top 10 al destinațiilor europene de lux cele mai accesibile pentru toamna lui 2014, iar faptul că orașul devine o atracție turistică tot mai mare este susținut și de numărul de înnoptări înregistrate în unitățile de cazare”, afirmă viceprimarul Dan Diaconu.
Potrivit acestuia, datele INS referitoare la Timișoara arată că trendul ascendent al numărului de turiști s-a văzut în ultimii doi ani.
Pentru a menține acest trend, administratorii orașului pun accent pe îmbunătățirea infrastructurii și pe creșterea atractivității patrimoniului istoric, finalizarea proiectelor europene în zona Cetate și a malurilor Canalului Bega, pe măsuri de îmbunătățire și de creștere a vieții culturale, de organizarea de conferințe, dar și o strategie de vizibilitate și branding a Timișoarei.
Principalele obiective care fac orașul atât de atractiv turistic rămân clădirile istorice triseculare din perioada imperială austriacă, care-i conferă nota de unicitate.
Foto: Wikimedia.org
Lasă un comentariu