Primarul Falcă A SUNAT LA 112 şi a cerut Poliţiei să dea jos bannerele cu Victor Ponta din Arad!

Primarul Falcă A SUNAT LA 112 şi a cerut Poliţiei să dea jos bannerele cu Victor Ponta din Arad!

Primarul Gheorghe Falcă, co-preşedinte al ACL Arad, a sunat miercuri la 112 pentru a cere Poliţiei să constate amplasarea unor bannere ilegale cu Victor Ponta în Arad.

Într-o conferinţă de presă, Falcă a precizat şi faptul că luni, 20 octombrie, a dat timp de patru ore declaraţii în faţa poliţiştilor în scandalul bannerelor cu Voctor Ponta îndepărtate de municipalitate în urmă cu două săptămâni.

Falcă a menţionat că a cerut la 112 ca „Poliţia să iasă în stradă şi să constate că există bannere electorale amplasate ilegal”.

Edilul şef a amintit că, în urmă cu două săptămâni, Municipalitatea şi Poliţia Locală au îndepărtat mai multe bannere cu Victor Ponta iar Poliţia a deschis un dosar pentru sustragerea respectivelor materiale electorale. Din acest motiv, susţine Falcă, lucrătorii municipalităţii sunt speriaţi şi nu mai doresc să ia parte la îndepărtarea bannerelor amplasate ilegal în oraş.

Falcă a atras atenţia că Poliţia nu face cercetări cu privire la afişajul ilegal, aşa cum consideră el că ar fi normal, ci cu privire la sustragerea unor bannere ale PSD.

Gheorghe Falcă a mai declarat că dacă Poliţia nu va interveni în cazul afişajului ilegal din oraş va cere din nou Poliţiei Locale şi lucrătorilor municipalităţii să constate şi să demonteze bannerele fără autorizaţie.

„Sunt curios dacă şi în cât timp vor interveni poliţiştii după aplelul de azi la 112”, a încheiat Falcă.

  1. Asa Domnule primar,fa ca in municipiu sa guverneze LEGEA. Nu lasa ca PSD-disti sa aplice legea dupa placul lor.Oricum noi tot cu Johannis votam,batai focul lor sa-i bata.

    Raspunde
  2. Ar trebuii sa se adreseze la BEJ. Cine il consiliaza pe domnul primar in aceasta joaca murdar! PLANGERE LA BEJ, Apoi de acolo se declina competentele si apoi in maxim3 zile se stie daca e alba sau negra!!!!

    Raspunde
  3. mai sant 9 zile pana la primul tur de alegeri , apoi inca 14 zile si Ponta va fii noului presedinte , apoi se va asterne linistea , antipaticul sinnahoi ,va disparea din constiinta romanilor la fel de rapid cum a si aparut iar falca va tresarii de frica mascatilor ori de cate ori va suna cineva la el la usa .

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.