Fenomenul cunoscut sub numele de „Luna sângerie” își va face simțit prezența odată cu prima dintre cele patru eclipse totale de Lună din 2014-2015, care va avea loc în data de 15 aprilie. Eclipsa este privită ca un fenomen supranatural, credinţele creştine susţinând că profeţia Lunii roşiatice sugerează a doua venire a lui Iisus Hristos pe Pământ.
Eclipsa totală de Lună va dura 1 oră, 17 minute şi 48 de secunde și face parte din seria de eclipse denumită „tetrada”, potrivit International Business Times.
Toate cele patru eclipse de Lună vor fi vizibile parţial sau total de pe teritoriul Statelor Unite, potrivit expertului NASA, Fred Espenak.
Fenomenul „Lunii sângerii” a devenit de importanță religioasă, deoarece el se petrece în acelaşi timp cu principalele sărbători religioase evreieşti. Eclipsele din acest an, din 15 aprilie şi 8 octombrie (dar şi cele din 2015) coincid cu Paștele evreiesc şi cu Sărbătoarea Cortului, potrivit Newsmax.
De aceea, evenimentul este asociat cu o profeţie din Cartea Genezei şi din Biblia evreiască. „Soarele se va cufunda în întuneric şi Luna va deveni sângerie, înainte de marea şi teribila zi a venirii Domnului”, scrie în Biblia evreiască.
Eclipsele Lunii au fost asociate cu evenimente importante din istorie, spre exemplu cu eclipsa de Lună apărută înainte de căderea Constantinopolului în anul 1453.
Eclipsa totală de Lună din 15 aprilie 2014 va începe la ora 4:37 Universal Time (7:37 ora României), iar faza de eclipsă totală va avea loc între orele 7:06 şi 8:24 UT (între 10:06 şi 11:24 – ora României).
Din păcate, eclipsa totală de Lună din 15 aprilie nu va putea fi văzută din România, ci doar din America de Nord şi Sud şi Oceanul Pacific, potrivit Observatorului astronomic din Bucureşti.
Foto: Wikipedia
Lasă un comentariu