Peste 3.000 de copii din unităţi de învăţământ situate în zona de activitate a E.ON România vor primi, în perioada 7-11 aprilie, lecţii despre siguranţă şi energie, în cadrul programului „Şcoala altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!”.
Voluntarii E.ON România, alături de reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Vasile Goldiş” al judeţului Arad vor prelua, în această săptămână, rolul de profesori pentru elevii de la Şcoala Gimnazială Nr.5 din municipiul Arad.
„Prin intermediul unor lecţii interactive privind utilizarea corectă a surselor de energie şi modul de comportament în caz de incendii sau alte situaţii cu potenţial devastator, copii vor învăţa ce trebuie să facă pentru a evita pericolele şi pentru a avea o copilărie în condiţii de siguranţă. Prin respectarea unor reguli minime şi prin supravegherea atentă a copiilor de către adulţi, putem avea convingerea că cei mici nu vor avea de suferit în urma unor situaţii neprevăzute”, spun reprezentanții E.ON România.
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (I.G.S.U.) şi E.ON România au reînnoit, în data de 25 septembrie 2013, parteneriatul „Împreună pentru siguranţă”, încheiat în anul 2012. În cadrul acestuia, cele două părţi au derulat în comun campanii de informare, prevenire şi conştientizare a cetăţenilor asupra pericolelor la care sunt expuşi în cazul utilizării necorespunzătoare a diferitelor surse de energie.
Lasă un comentariu