Sergio Mattarella a fost ales, sâmbătă, președinte al Italiei. Candidatul susținut de șeful Guvernului Matteo Renzi a atins pragul necesar, ba chiar l-a depășit, însumând 665 de voturi, cu mult peste cele 505 necesare pentru a deveni noul președinte al țării.
În timp ce la primele trei tururi au fost necesare două treimi din voturi pentru alegerea președintelui, în cel de-al patrulea derulat sâmbătă a fost suficientă o majoritate simplă de 505 voturi din totalul de 1.009.
Scrutinul a început la ora 08.30 (10.30 ora României). Şeful Guvernului, Matteo Renzi, le-a cerut joi aleşilor Partidului Democrat (PD) să lase buletinele goale la primele trei tururi, după care să îl aleagă pe Sergio Mattarella, un sicilian discret, puţin cunoscut marelui public.
Născut la Palermo în urmă cu 73 de ani, Sergio Mattarella este fiul unui lider istoric creştin-democrat şi fratele unui fost preşedinte al regiunii Sicilia, asasinat de Mafie în 1980. Mattarella a fost parlamentar timp de 25 de ani şi ministru de cinci ori. Din anul 2011, este judecător al Curţii Constituţionale italiene.
Preşedintele Italiei are în general atribuţii onorifice, dar el joacă un important rol de arbitru în caz de criză politică, ceea ce s-a întâmplat de multe ori în ultimii ani.
Noul preşedinte va putea depune jurământul chiar de la începutul săptămânii viitoare, potrivit presei italiene.
Foto: corriere.it
Lasă un comentariu