Statul Islamic a difuzat duminică o înregistrare video care prezintă decapitarea a 21 de creştini egipteni răpiţi în Libia, relatează BBC.
Bărbaţii au fost îmbrăcaţi în combinezoane de culoare portocalie, la fel ca şi cele purtate de ostaticii executaţi recent în Siria de către Statul Islamic. Egiptenii au fost aliniaţi pe o plajă cu mâinile legate la spate şi decapitaţi.
Cei 21 de egipteni erau muncitori imigranţi răpiţi în oraşul Sirt, în nordul Libiei, aflat sub controlul grupărilor islamiste.
Statul Islamic a precizat că egiptenii au fost răpiţi şi executaţi pentru a răzbuna soarta femeilor musulmane „torturate şi ucise de către Biserica (Ortodoxă) Coptă din Egipt”.
Lasă un comentariu