Delia Matache a lansat recent un videoclip la piesa „Ipotecat”, în care apare alături de Uddi. Noul clip a stârnit imediat revolta creştinilor ortodocşi.
Astfel, redactorii unui site religios o acuză pe cântăreață că hanoracul pe care-l poartă în clip și gesturile pe care le face sunt o blasfemie la adresa ortodoxiei.
„Cântăreaţa se schimonoseşte şi ridiculizează veșmântul schimonahilor. În acest videoclip e îmbrăcată într-un hanorac ce imită în mare măsură CUCULUL (o glugă ascuţită la vârf cu diferite însemne creştine) şi ANALAVUL (veşmântul asemănător cu epitrahilul preoţilor, de asemenea inscripţionat), elemente vestimentare pe care obligatoriu le poartă schimonahii. Pe hanoracul Deliei sunt adăugate şi alte simboluri suspecte, necreştine”, scriu cei de la site-ul religios într-un articol cu titlul „Delia Matache se alătură şi ea blasfemiatorilor la adresa Ortodoxiei”.
Sursa: ziare.com/Foto: ele.ro
Lasă un comentariu