Organizaţia de Femei a PSD Arad empatizează cu acţiunile senatoarei Gabriela Firea, prin care aceasta îşi apără demnitatea şi imaginea. „Plângerea depusă în instanţă îndreptată împotriva preşedintelui României, Traian Băsescu, este un răspuns la atacurile acestuia, la ameninţări şi şantaj. Motivul pentru care Gabriela Firea este nevoită să suporte asemenea calomnii este simplu: face parte din Comisia Nana, adică cercetează justeţea prin care fata preşedintelelui a reuşit să înglobeze atât amar de teren la un loc. Un exemplu practic bun pentru toţi românii (nu?), la îndemână însă doar în imaginaţie. La drept vorbind, trebuie să recunoaştem spiritul antreprenorial extraordinar pe care l-a dovedit famiglia şi acoliţii în această speţă, şi nu singura. Şi pentru asta, o femeie trebuie să suporte. Ce? Să-i fie terfelit numele, să se teamă în fiecare zi de „surprizele” care o pot pândi – căci preşedintele pune foarte repede în practică ceea ce-i fulgeră prin gând. Şi s-a mai dovedit, culmea pentru unii, că are un simţ anticipativ de invidiat, în sensul în care tot ce prevesteşte se şi îndeplineşte. Gata, români! Ne-am săturat! Vrem să trăim într-un stat civilizat, în care să nu ne temem că orice cuvânt al nostru ne-ar putea costa libertatea. Nu vrem decât să nu fim priviţi cu satisfacţia patologica a celui care vrea şi ştie că reuşeşte – adică îi iese – să ne facă rău dacă îl zgândărim cu ceva, dacă nu facem parte din gaşcă sau clan sau facţiune sau cum vreţi să-i spuneţi. Trebuie să înţelegem că România se salvează cu idei măreţeşi generoase, cu proiecte de ţară, cu entuziasmul că suntem în stare să lăsăm ceva celor care vin după noi. Or asta nu se poate face în stări de continuă luptă politică, fără finalitate şi fără rost”, a declarat Alexandra Braica (foto), preşedinta Organizaţiei de Femei a PSD Arad.
„Gabriela Firea nu este şi n-a fost altceva decât o profesionistă în adevăratul sens al cuvântului de-a lungul întregii sale cariere. O femeie puternică, inteligentă, cu frică de D-zeu, care după atâtea încercări a reusit să-și realizeze din nou o familie. Avem credinţa că d-na Gabriela Firea îşi va afla dreptatea în justiţie. Sperăm din toată inima să nu i se fabrice soţului ei mizerii care să coste mai mult decât preţul libertăţii cuvântului. Organizația de femei a PSD Arad respectă şi apreciază atitudinea și activitatea d-nei senator Gabriela Firea, iar cei cărora, în aceste vremuri tulburi le-a mai rămas un dram deconştiinţă, sunt rugaţi să mediteze asupra psihologiei sociale care ne-a amprentat de zece ani şi să spună cu mâna pe inimă dacă asta-i ţara pe care şi-o doresc”, a mai adăugat Alexandra Braica.
Lasă un comentariu