Peste 150 de oameni au murit, iar mai mult de 200 sunt răniți în urma atentatelor teroriste ce au avut loc vineri seara la Paris.
Ministerul Afacerilor Externe informează toți cetățenii români că Franța se află în stare de urgență, iar frontierele sunt închise, de asemenea recomandă celor care se află în Paris să respecte avertismentele de siguranță ale autorităților franceze și să evite deplasări.
Ambasada României din Franța a început demersurile pentru a verifica dacă printre victime se află și români: „Dacă dețineți informații despre cetățeni români care se află într-o situație de urgență generată de atentatele în curs contactați Ambasada României la Paris pe numerele: +33 (0) 68 07 13 729 și +33 (0) 1 47 05 07 55 sau pe adresa de e-mail paris.consul@mae.ro. Prefectura de Poliție din Paris recomandă ca în următoarele ore cei care se găsesc la domiciliu sau în locuri profesionale să evite orice ieșire. Instituțiile publice trebuie să întărească supravegherea intrărilor și să-i primească pe cei care solicită și să întrerupă evenimentele sau manifestările care au loc în exterior”, informează Ambasada.
Mai multe informații se pot găsi pe www.mae.ro, iar românii care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația „Călătorește în siguranță” care se poate descărca gratuit de pe App Store sau Google Play, aplicație care alertează utilizatorul în cazul în care apar astfel de evenimente.
Lasă un comentariu