Doi arădeni sunt protagoniștii unui eveniment special găzduit de Casa Artelor din Timișoara (str. Episcop Augustin Pacha, nr. 8). Este vorba despre plasticianul Bogdan Tzigan care își scoate la lume lucrările de pictură însoțite de vorbe atent ticluite și meșteșugite de dramaturgul Ioan Peter – Pit. Vernisajul-performance care are loc vineri, 11 martie, de la ora 18.00, este punctul de debut al unei expoziții intitulate „Povestiri separate 2.0” și găzduite de galeria Subterana din Casa Artelor.
„Sunet. Natură. Culori. Zumzet. Frumusețe. Cuvinte. Cuvinte care ne leagă. Cuvintele rostite transformă natura din jurul nostru conferindu-i un alt sens. Devine locul nostru de joacă. De bucurie, de regret, de suferință. De iubire.acel sunet transformă. Şi rămâne. Chiar dacă noi nu ne mai jucăm acolo. Acel sunet. Amintirea locului îl conservă. Expoziția cuprinde o serie de 12 picturi și o instalație video care, însoțită de vorbele lui Ioan Peter-Pit, ilustrează câteva trăiri, jucându-se cu imaginile picturilor pentru a sugera personaje si locuri pe care acestea le transformă prin simpla lor prezență acolo. Aceste întâmplări rămân în memoria locurilor respective, asemenea unor himere” – spune Bogdan Tzigan despre expoziția din galeria Subterana.
Seara specială de 11 martie debutează însă, la ora 17.00, când criticul de artă Ileana Pintilie va rosti cuvântul de deschidere al unei alte expoziții găzduite de această dată de celălat spațiu expozițional al Casei Artelor: galeria Pygmalion. Este vorba despre expoziția semnată de Valentina Ștefănescu și intitulată „Efemer”.
„O expoziție care provoacă un dialog constant între materialele folosite, forma corpului și semnificația fiecărui element asociat. Un amalgam bine dozat în care inima devine decorație dar și avertisment, coloana susține dar arată slăbiciunea, iar plămânii se transformă în reliefuri azurii care revendică culoarea veșmântului într-un subtil camuflaj. Toate seriile de lucrări din această prezentare sunt dedicate omului, vorbind într-un mod sau altul despre efemer” – spune, despre lucrările sale, Valentina Ștefănescu.
Ultima zi de vizitare a celor două expoziții este 22 martie.
Lasă un comentariu