Atunci când ești nevoit să împarți locuința cu un coleg, trebuie să te asiguri că acesta este o persoană de treabă, care nu-ți va crea probleme în viitor.
Alanna Jenkins, din Florida, nu a făcut acest lucru, iar la câteva luni după ce Bean s-a mutat cu ea, a devenit suspicioasă. Femeia s-a săturat să-și găsească lucrurile mereu în alte locuri decât în cele unde le lăsa, așa încât a tras concluzia că tânărul cu care locuia îi foloseşte obiectele personale.
Nu a luat atitudine, mai întâi a vrut să se convingă că bănuielile ei sunt întemeiate. Așa că a decis să instaleze în dormitor o cameră ascunsă pe care a plasat-o într-un ceas. Alanna a crezut că, astfel, îl va surprinde pe colegul de cameră, Jordan Scott Bean de 25 de ani, căutându-i prin lucruri. Bănuielile femeii nu au fost confirmate, însă, a avut parte de un șoc în momentul în care a vizionat înregistrarea.
Bărbatul îi bătea şi tortura pisica pe care o are de doi ani.
Bărbatul a fost arestat vineri, după ce Alanna s-a dus la poliție cu filmarea. Acesta le-a spus polițiștilor că nu făcea altceva decât să se joace cu animăluțul.
Potrivit raportului ofiţerilor, Bean a fost filmat în timp ce înfăşoară pisica într-un prosop, încearcă să o sufoce, o strangulează şi o loveşte.
“Bean trânteşte pisica de pat, în timp ce ea geme îngrozită”, se arată în raport. Tot poliţiştii au văzut pe înregistrare că pisica reuşeşte să scape la un moment dat şi se ascunde în dulap, iar bărbatul se caţără după ea şi o agresează din nou.
Animalul încearcă să se apere, însă, bărbatul îl prinde de gât, îl izbeşte în pat şi se aşează pe capul pisicii.
Bean a fost acuzat de acte de cruzime împotriva animalelor și eliberat pe cauțiune. Dacă va fi găsit vinovat, el ar putea fi condamnat la un an de închisoare și plata unei amenzi în valoare de 5.000 de dolari.
Sursa: dailymail.co.uk
Lasă un comentariu