BREXIT UPDATE: Crește numărul studenților români în Marea Britanie – o ipoteză cu mari șanse de realitate în scurt timp

BREXIT UPDATE: Crește numărul studenților români în Marea Britanie – o ipoteză cu mari șanse de realitate în scurt timp

Rezultatul referendumului de pe 23 iunie, în urma căruia 52% dintre britanici au votat pentru ieșirea din Uniunea Europeană, a creat panică în rândul tinerilor care intenționează să plece la studii în Marea Britanie. Printre primii cetățeni afectați direct de această știre au fost studenții europeni din Marea Britanie ale căror prime întrebări erau: oare va trebui sa plătesc taxe de școlarizare mai mari? Oare voi mai avea acces la împrumutul guvernamental de care beneficiam până în prezent? Răspunsul Guvernului Marii Britanii, precum și al reprezentanților universităților nu a întârziat să apară, pentru a asigura studenții care vor începe cursurile în toamnă că vor beneficia de aceleași condiții ca până acum în ceea ce privește taxa de școlarizare și sistemul de alocare a împrumutului guvernamental care acoperă taxa de școlarizare.

Taxele de școlarizare nu se vor schimba pentru studenții admiși la facultate în 2016/2017

Taxele de școlarizare nu vor crește față de nivelul cu care fiecare student a început programul de studii la care se află. Coventry University chiar a emis un comunicat în care garantează înghețarea taxei de școlarizare anuale la nivelul actual pentru următorii 5 ani. Contractarea împrumutului guvernamental la începutul programului de studii garantează continuarea acordării acestuia pe toată durata programului, indiferent dacă statutul Marii Britanii se schimbă în cadrul Uniunii Europene.

Aceste măsuri sunt vești extrem de bune pentru cei peste 8.000 de studenți români care studiază în momentul de față în Marea Britanie și pentru cei aproximativ 2.000 care au aplicat pentru admitere anul acesta academic. Viitorul lor academic nu se va schimba.

„Prioritar este să convingem guvernul Marii Britanii să facă pașii necesari pentru a se asigura că atât angajații, cât și studenții din țările ce aparțin Uniuinii Europene pot să continue să lucreze și să studieze în universitățile britanice și pentru a promova Marea Britanie ca o destinație primitoare pentru cele mai bune și mai strălucite minți întrucât aduc o contribuție semnificativă cercetărilor universitare, precum și predării, având astel un impact pozitiv asupra economiei și societății britanice”, declară Julia Goodfellow, președinte al Universities UK, organizație ce reprezintă numeroase universități importante din Regatul Marii Britanii,  pentru publicația Times Higher Education.

Astfel, cei interesați să devină studenți în UK în anul 2016/2017 sunt sfătuiți să continue demersurile academice. Din păcate, însă, nu există o certitudine în ceea ce privește condițiile de acordare a împrumutului guvernamental pentru tinerii care vor aplica în următorii ani academici (începând cu Septembrie 2017) la facultate în Marea Britanie. În momentul de față, aceasta pare a fi ultima generație care are siguranța de a studia în spațiul britanic și beneficia de serviciile Student Loans Company și aceleași privilegii pe care le au actualii studenți români din UK, urmând ca pe parcursul anului 2017 să se dezvăluie mai multe detalii despre cum vor fi afectați viitorii studenți.

O ultimă șansă pentru studii în Marea Britanie

ÎNSĂ, aceste confirmări pentru anul care tocmai trebuie să înceapă, reprezintă, în fond, și o ultimă șansă pentru acei studenți care își doreau să studieze în Marea Britanie, dar care nu au făcut-o la momentul în care au absolvit liceul sau facultatea. Înainte de decizia Brexit, studenții români aveau opțiunea să meargă la studii de licență la o facultate din România urmând ca ulterior, după absolvire, să plece la master în Marea Britanie, beneficiind de anul acesta de un împrumut guvernamental și pentru acest tip de studii. În prezent, acest lucru nu mai este garantat decât dacă tinerii devin studenți în Marea Britanie până la ieșirea efectivă a acesteia din UE, adică dacă aplică pentru cursurile care încep în anul curent academic.

Costul de oportunitate pe care și l-ar asuma studenții în situația de mai sus poate fi foarte mare dacă decid să amâne această decizie:

  • Taxele de școlarizare ar putea crește cu până la 100% mai mult atât la master cât și la licență
  • Împrumuturile guvernamentale s-ar putea sa nu mai poată fi acordate studenților din Uniunea Europeană

Soluția imediată: admitere cu răspuns pe loc la studii în Marea Britanie pentru programele de licență și de master

Pe 19 și 20 iulie, în principalele centre universitare din România (București, Iași și Timișoara), opt universități din Marea Britanie organizează admiteri pe loc pentru tinerii interesați să își înceapă sau să își continue studiile în străinătate. Candidații vor putea aplica pentru surse de finanțare pentru acoperirea studiilor și, totodată, vor beneficia de bursele puse la dispoziție de către universitățile prezente la eveniment.

Anglia Ruskin University, Birmingham City University, Coventry University, University of Essex, University of Greenwich, University of Hull, University of Northampton și University Campus Suffolk sunt instituțiile care vara aceasta fac concurență marilor centre universitare românești și care vor emite oferte pe loc celor care se înscriu la interviurile de admitere.

Admiterile pe loc se desfășoară în trei orașe, la sediile EDMUNDO:

  • 19-20 iulie la București (unde vor fi prezente cele opt universități din Anglia)
  • 19 iuile la Iași (în exclusivitate – Coventry University)
  • 19 iulie la Timișoara (în exclusivitate – Coventry University)

Cei care nu pot participa la sediile EDMUNDO, pot susține interviurile pe Skype cu reprezentanții universităților. Participarea este gratuită, pe baza completării formularului de înscriere de pe site-ul www.edmundo.ro.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.