Compania de Apă anunță că începând de luni, 18 iulie, în intervalul cuprins între orele 9 și 17, vor avea loc întreruperi repetate de furnizare a apei potabile în Ineu, urmând să fie afectate gospodăriile din partea de sud a oraşului, cele de pe Calea Traian, strada Ioan Slavici şi, parţial, cele de pe Strada Mihai Eminescu.
Întreruperile se datorează lucrărilor care se efectuează în cadrul proiectului „Extinderea şi modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată din judeţul Arad”.
„Recomandăm populaţiei şi instituţiilor publice să îşi asigure rezerve de apă potabilă pentru situaţiile în care se impun restricţii de furnizare a acesteia”, au menționat reprezentanții Companiei de Apă, dând asigurări că „echipele din teren vor face toate demersurile pentru a minimaliza disconfortul şi pentru a finaliza lucrările în timpul cel mai scurt”.
Lucrările se derulează în intervalul 18 – 31 iulie 2016.
Lasă un comentariu