Interviu cu prof. univ. dr. Aurel Ardelean, președintele Universității de Vest „Vasile Goldiș”, vicepreședinte al Federaţiei pentru Educaţie în Europa (FEDE)
– Stimate d-le prof. univ. dr. Aurel Ardelean, sunteţi vicepreşedinte FEDE ales pentru al patrulea mandat, ceea ce demonstrează aportul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” şi al d-voastră personal la promovarea învăţământului universitar în Europa şi în lume. Vă rog să ne prezentaţi care este scopul Federaţiei pentru Educaţie în Europa?
– Federaţia pentru Educaţie în Europa (FEDE) este o reţea cu peste 500 de instituţii din învăţământul superior şi profesional, din 31 de state de pe patru continente, care împărtăşesc un scop unic bazat pe cerinţe de calitate şi ambiţie. FEDE este înfiinţată cu scopul de a crea un spaţiu comun european pentru învăţământul superior, cu statut participativ în cadrul Consiliului Europei. Înfiinţată în 1963, la Barcelona – Spania, Federaţia Europeană a Şcolilor (FEDE) grupează instituţii de învăţământ şi universităţi, iar Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” Arad face parte din FEDE din anul 1992, alături de importante instituţii universitare din Franţa, Germania, Spania, Elveţia, Belgia și Italia.
Universitatea de Vest „Vasile Goldiş”, prin intermediul departamentului FEDE, organizează cursuri de 2 ani şi examene în limba franceză şi limba engleză, care se finalizează prin obţinerea unor diplome cu componenţă europeană.
– Care este misiunea dumneavoastră alături de cei noi trei vice-preşedinţi aleşi în cadrul Adunării Generale de la Lausanne (Elveţia)?
– Adunarea Generală a fost extrem de fructuoasă, unde au participat reprezentanţi a peste 500 de şcoli şi universităţi aderente la FEDE din ţări europene, dar şi din ţări francofone, precum Maroc, Algeria, Senegal şi Coasta de Fildeş. Lucrările Adunării Generale FEDE s-au încheiat cu alegerea, prin vot secret, al noului Comitet şi Consiliu Executiv şi al noului preşedinte în persoana doamnei prof. dr. Claude Vivier-Le Got, de profesie economist. Doamna profesor Claude Vivier-Le Got a primit gradul de Cavaler al Ordinului naţional francez de merit şi de cavaler al Ordinului naţional francez „Ordre des Palmes academiques”. Universitatea noastră, îşi va continua misiunea de a promova Federaţia pentru Educaţie în Europa (FEDE) în ceea ce priveşte învăţământul privat în spaţiul european şi internaţional.
– Care sunt diplomele europene oferite de FEDE?
– În prezent, FEDE oferă 75 de diplome diferite în cadrul celor nouă programe de excelenţă, elaborate în colaborare cu profesionişti şi cu personal specializat în recrutarea de resurse umane. Universitatea de Vest „Vasile Goldiş”, prin intermediul departamentului FEDE, organizează cursuri şi examene, care se finalizează prin obţinerea unei diplome europene în domenii precum resurse umane, marketing, jurnalism, tehnici de mediu înconjurător, transport, logistică, finanţe. Toate diplomele FEDE cuprind acelaşi modul de predare denumit „Cultură şi cetăţenie europene”, iar studenţii vorbesc cel puţin o limbă străină europeană, în plus faţă de limba maternă şi realizează proiecte pe teren în cursul derulării programei, fiind supravegheaţi de personal de specialitate din cadrul Universităţilor partenere.
Studenţii Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” Arad susţin astfel de examene de nivel licenţă sau masterat, în sistem european, la o gamă variată de specializări şi primesc Diplome FEDE cu rezultate remarcabile, care atestă calitatea procesului didactic pe parcursul formării lor, precum şi deschiderea internaţională a Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad. Prin legătura permanentă cu absolvenţii ei, Universitatea de Vest „Vasile Goldiş”, a înregistrat ecouri favorabile privind utilitatea şi importanţa Diplomelor FEDE, care răspund cu succes nevoilor studenţilor şi îi pregătesc pentru cariere internaţionale prezente şi viitoare. Toate diplomele emise de Federaţia pentru Educaţie în Europa sunt conform standardelor europene ale învăţământului superior şi în acord cu Nivelul Cadrului European al Certificărilor, fiind însoţite de ECTS (credite transferabile) şi de Suplimentul la Diplomă, care sunt acceptate şi de IACBE, organism de acreditare a calităţii în învăţământul superior. Şcolile membre FEDE vin în întâmpinarea necesităţii studenţilor de a fi însoţiţi şi ghidaţi de la primirea lor în cadrul Universităţilor până la finalizarea studiilor şi chiar după aceea, prin Birourile de consultanţă în vederea inserţiei profesionale, care trebuie să existe în componenţa instituţiilor de învăţământ superior, iar Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” Arad răspunde acestei exigenţe.
– Aţi avut mai multe intervenţii, în cadrul atelierelor de lucru şi a Adunărilor Generale, care au fost reţinute de conducerea FEDE pentru a fi înaintate ca şi propuneri forurilor decizionale europene în ceea ce priveşte conectarea studentului la realităţile vieţii.
– Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad are un sistem de management al calităţii integrat, care cuprinde şi Consiliul Consultativ al Studenţilor şi Asociaţia Absolvenţilor „ALUMNI”, model adoptat şi de Federaţia pentru Educaţie în Europa. Ca urmare a statisticilor centralizate de către FEDE, Universitatea noastră a primit felicitările conducerii pentru rezultatele foarte bune, certificate de-a lungul anilor, pe care studenţii noştrii le-au obţinut la examenele europene.
Daniel Albu
Conducerea Federaţiei pentru Educaţie în Europa (FEDE)
Lasă un comentariu