Corupția

În fotbal se spune că cea mai bună apărare este atacul. Pe bună dreptate. Trebuie să le dai de lucru unora pentru a nu te ataca ei.

În general administrarea statală se folosește de multă înșelăciune pentru a-și putea masca neputințele, dar mai ales pentru a-și ascunde, la propriu, jafurile. De-a lungul timpului doar metodele s-au schimbat, însă tema a fost aceeași ca și în zilele moderne. Îndreptarea privirii către o țintă falsă a fost preocuparea multor conducători de popoare și chiar de imperii. Întotdeauna s-au căutat vinovați, cu precădere ei s-au găsit în tabere adverse, de obicei în tabara care susținea adevărul. Aceștia erau întotdeauna adversarii mincinoșilor și de partea poporului, cel puțin până când sistemele democratice permiteau schimbarea politică. Ajunși în locuri de putere chiar și aceștia dovedeau că sunt cel puțin la fel de slabi în a se menține de partea adevărului, lăcomia dându-le mari bătăi de cap. Aceasta este doar o introducere menită să ajute la înțelegerea subiectului care la noi are o cu totul altă desfășurare. Din motive lesne de înțeles.

Nu a fost și nici nu este greu să observi – după ce o viață am fost egali în sărăcie – că odată cu schimbarea tipului de administrare a statului există locuri în care banii se fac fără multe eforturi. Din această cauză, focusarea atenției celor care vor și visează la un alt confort se mută pe accederea spre aceste locuri. Și fac tot ceea ce le stă în putință să se plieze pe cerințe. Pe lângă inteligența de un anumit tip, ei sunt înarmați cu foarte multă răbdare și simț speculativ. Sigur că se pleacă de la o construcție tematică a Constituției care predă statul în mâinile unor oameni legați între ei. Și, în general, cu o obârșie comună. Ei, din punct de vedere politic, pot fi din tabere doctrinare opuse, în ciuda faptului că se regăsesc de cele mai multe ori pe același stat de plată. Care poate fi diversificat. Se întâmplă uneori ca vremurile să provoace conjuncturi mai bune pentru unii, în timp ce alții trebuie să se mulțumească cu mult mai puțin. Și atunci pot începe cu adevărat bătăliile. Doar că ele nu sunt deloc politice, ci mult mai sigur bătălii pe influențe. Că ei știu să le manipuleze în așa fel încât să apară ca fiind în favoarea poporului este o cu totul  altă discuție. Realitatea ne-a arătat că, în fapt, doar o mână de oameni conduc prin ceea ce tot ei numesc pârghii legislativ-executive, câteva milioane de oameni care așteaptă din partea lor decizii care să permită o viață măcar decentă. La noi, cel puțin după 1946 a fost aplicat un sistem excepțional. Un program-pilot. Reușit, în mare parte. Că din 1946 până în 1989 am avut parte de un sistem criminal pe față nu îl face mai bun pe cel ce l-a urmat după 1989. Tot un sistem criminal s-a instaurat și după ce Iliescu și ai lui feseniști au conțopit Constituția actuală. Este adevărat că pentru convingeri nu opresc mașini negre în miezul nopții la ușă (nu că nu și-ar dori asta, ci pentru că vremurile nu permit încă) dar se dovedește din punctul lor de vedere că este eficient să păstreze la un minim bine calculat tipul de supraviețuire și, în același timp, printr-o manipulare diabolică, să ne facă a crede că noi, poporul, deținem puterea. Ceea ce este o mare minciună. Noi nu deținem, în afara dreptului de a ne urî unii pe alții din toți rărunchii, nimic altceva.

Revenind la realitățile zilei, constatăm că avem cel puțin statistic o corupție generalizată. Pentru stârpirea ei s-a inventat un parchet special. La circa 10 ani, constatăm că suntem în aceeași situație. Și mergem mai departe cu aceleași metode, sperând ca peste alți circa 10 ani să avem rezultate diferite.  Nu se poate. Odată cu apariția acestui nou parchet a apărut și visul de a sta veșnic la butoanele împărțirii banilor. Pentru asta, sistemul deja bine înfipt și-a croit planuri de eternizare crescând oameni potriviți pentru locuri potrivite. Și pentru a fi mai exact, anul 2005 este unul de referință. De atunci a început marea viziune de păstrare a României în UE cu ajutorul combaterii corupției. A fost nevoie de oameni care să vadă doar ceea ce li s-a dat să vadă. Și, desigur, aceștia trebuiau să stârpească jaful economic, cel care sărăcea poporul. O singură acțiune cu cel puțin trei ținte. Una servea mediei, alta UE, iar alta plății directe a celor care se ocupau cu „producția”. Și așa a început asaltul împotriva unora cu lăsarea altora să zburde în banii veniți la buget prin taxe dar și prin împrumuturi externe. Ultimile au avut și girul hoților din instituțiile financiare externe, care își primeau și ei partea. Măcar din acest motiv, foarte mulți care s-au aflat o vreme la guvern ar trebui acuzați și judecați pentru trădare. Dar nu va avea cine să-i judece vreodată. Doar justiția divină. Care nu va avea și nici nu va cere probe.

Sistemul a făcut posibil ca, în 2004, să ajungă la putere unul care avea multe bube și putea fi închis fără probleme având în vedere probele de atunci. Avea nevoie de unul ca el mai mult decât de unul ca Năstase, care, mai individualist, ar fi putut crea disfuncționalități proiectului abia încropit. Băsescu era perfect iar în 2009 tot sistemul „l-a reales”. Am trăit toți și ne putem aminti ceea ce s-a petrecut în acel timp. În 2012, USL-ul a dat bătăi mari de cap sistemului, dar se pare că tot acesta a avut câștig din moment ce în câteva luni de la câștigarea alegerilor USL-ul a devenit istorie. Ieșirea lui Tăriceanu, din nou, a creat transpirații dar l-au inventat pe Johannis, care avea și el bube destule. Nu e de mirare comportamentul acestuia de după 2012, când emulația creată în jurul lui ar fi așteptat un vodă mai degrabă, decât un mut, la propriu. Acesta a preluat discursul gol de conținut de luptă împotriva corupției. Și corupți s-au văzut doar într-o tabără. Aceea care a reușit să se strecoare în afara sistemului după anul 2012. Adică cea în care se găsesc Dragnea (cu un mare deficit de imagine) și Tăriceanu. Acestora li s-au fabricat dosare, încercându-se scoaterea lor din joc, dar se pare că o parte însemnată din popor a început să caute în propriile minți și au reușit să deslușească întunericeala programată pentru mulți ani încă de acum încolo de înțelepții malefici ai timpului grupați în „oculta de la București”. Destructurarea totală a acestui sistem nu cred că este posibilă într-un viitor apropiat, dar merită măcar încercat. Mă tem însă ca noii PSD-iști să nu se contamineze cu virusul ce umblă liber și nestăpânit pe culoarele puterilor.